Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Program de prevenire a abandonului şcolar
Astăzi, începând cu ora 11:00, la Palatul Patriarhiei, în cadrul unei conferinţe de presă, are loc lansarea oficială a proiectului "Alege Şcoala! 2", care va fi derulat de Patriarhia Română în parteneriat cu Fundaţia World Vision România, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
În anul 2009, Patriarhia Română şi Fundaţia World Vision România au iniţiat proiectul "Alege Şcoala! 1" (aflat în derulare până în anul 2012 în 10 eparhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei), cu scopul prevenirii şi combaterii fenomenului abandonului şcolar şi a delincvenţei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii educaţionale alternative de tipul şcolii de duminică, necesare motivaţiei pentru educaţie a copiilor din mediul rural şi urban cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani.
"Alege Şcoala! 2" reprezintă extinderea la nivel naţional a programului "Alege Şcoala! 1" şi va fi derulat în celelalte eparhii din ţară ale Patriarhiei Române.
Principalele activităţi constau în formarea specifică (în cadrul a 145 de sesiuni de formare) a 2.000 de preoţi şi profesori de religie implicaţi în prevenirea fenomenului abandonului şcolar în vederea dezvoltării deprinderilor de lucru cu copiii şi a aptitudinilor psihopedagogice, organizarea de întâlniri de tipul şcolii de duminică pentru aproximativ 18.000 de copii din mediul rural şi urban, organizarea a 144 de tabere de creaţie la care vor participa peste 6.000 de copii şi a unui concurs naţional pe teme religioase cu premii.
Proiectul "Alege Şcoala! 2" se va desfăşura pe parcursul a trei ani (2010-2013) şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intevenţie 2.2.