În Duminica a 12‑a după Rusalii, în Biserica Ortodoxă este rânduit a fi citit textul evanghelic de la Matei 19, 16‑26, în care este relatată întâlnirea Mântuitorului cu tânărul bogat. La sfârșitul Sfintei Liturghii oficiate în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat că, în esență, „Evanghelia ne arată că bogatul moral, dar avar, se poate mântui numai dacă devine milostiv și urmează lui Hristos”.
Programul „Dar din dar se face rai” la Parohia Iancu Vechi-Mătăsari
În săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la Parohia Iancu Vechi-Mătăsari se desfăşoară programul social-filantropic „Dar din dar se face rai”. Anul acesta, 120 de familii sărace din cadrul parohiei vor primi carne, brânză, ouă, ulei, zahăr, orez şi făină, îmbrăcăminte și încălțăminte aduse de membri ai comunității parohiale, precum și de societăți comerciale din București. Persoanele care nu se pot deplasa vor primi darurile la locuințele lor, cu sprijinul Departamentului pentru tineret al parohiei. În ajunul sărbătorii Învierii Domnului, persoanele cu dizabilități și cele vârstnice și singure vor primi mâncare tradițională de Paști, care va fi distribuită de către slujitorii bisericii și de voluntari. Parohia Iancu Vechi-Mătăsari colaborează cu administratorii blocurilor din parohie în identificarea cazurilor sociale noi şi actualizarea periodică a evidenței familiilor aflate în dificultate.



.jpg)
