Joi, 4 decembrie, în ziua de pomenire a Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al aceleiași eparhii, au oficiat Sfânta Liturghie în Protopopiatul Onești, în contextul organizării anuale a sinaxei tuturor preoților din acest protopopiat. Evenimentul s‑a desfășurat în biserica Salinei din Târgu Ocna, cu prilejul cinstirii ocrotitoarei acestui sfânt lăcaș, aflat la o adâncime de 240 de metri.
Programul evenimentelor prilejuite de hramul Catedralei Patriarhale
Astăzi, 26 octombrie 2015, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9:30, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Pavel de Drama va oficia Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală. Marţi, 27 octombrie 2015, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, între orele 7:00 şi 8:30, în Catedrala Patriarhală va fi oficiată Sfânta Liturghie pentru credincioşii care doresc să se împărtăşească. În continuare, de la ora 9:30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie solemnă, împreună cu un sobor de ierarhi români şi greci, preoţi şi diaconi, la Altarul de vară. Tot mâine, de la ora 19:00, la Sala Radio din Bucureşti va avea loc etapa finală a celei de a opta ediţii a Concursului coral național de muzică bisericească `Lăudați pe Domnul“, organizat de Patriarhia Română în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune.
La acest eveniment muzical invitați speciali sunt Corul de Copii Radio, dirijor Voicu Popescu, şi actrița Ana Calciu. Miercuri, 28 octombrie 2015, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, de la ora 7:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Patriarhală, urmată de slujba de Te Deum în deschiderea şedinţei solemne a Sfântului Sinod. De la ora 10:00, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod cu tema `2015 - Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii în Patriarhia Română“. Racla cu sfintele moaşte ale Sfinţilor Trei Ierarhi aduse de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos se va întoarce în Grecia în după-amiaza zilei de miercuri, 28 octombrie 2015.






.jpg)
