După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Programul liturgic din Săptămâna Mare la Catedrala Patriarhală
În toate bisericile din cadrul Patriarhiei Române, în această săptămână, se săvârşesc slujbe speciale. Programul slujbelor de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti este următorul: „În primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, adică luni, marţi şi miercuri, programul liturgic de la Catedrala Patriarhală începe de la ora 7:00 cu slujba Ceasurilor, stâlpul Evangheliei, apoi Liturghia Darurilor înainte sfinţite, iar de la ora 17:00 se vor oficia slujbele Deniilor. Joi şi sâmbătă în Săptămâna Sfintelor Pătimiri se va săvârşi Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia. De asemenea, joi, de la ora 17:00, se va oficia Denia celor 12 Evanghelii, iar vineri de la ora 17:00 se va oficia Denia Prohodului Domnului. Vineri nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, deoarece este zi aliturgică“, ne-a declarat arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. (Diac. Ştefan Sfarghie)



.jpg)
