În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Programul liturgic în bisericile bucureştene
Săptămâna viitoare va începe Postul Sfintelor Paşti, perioadă în care, în toate lăcaşurile de cult din Patriarhia Română, vor fi săvârşite slujbe religioase speciale. În primele patru zile va fi oficiat Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, iar în zilele de miercuri şi vineri, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.
În prima săptămână din Postul Mare vor fi oficiate slujbe specifice perioadei Triodului. Astfel, la Catedrala patriarhală vor fi săvârşite în fiecare zi, începând cu ora 7:00 dimineaţa, Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile şi Vecernia. În zilele de miercuri şi vineri se va săvârşi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. "Programul liturgic pentru prima săptămână din Postul Mare începe de duminică seară, când va fi săvârşită Vecernia, numită şi "Vecernia iertării". La stihoavna Vecerniei are loc acea iertare, cunoscută în lumea monahală, când vieţuitorii unei comunităţi monahale, deci şi slujitorii Catedralei patriarhale, îşi cer iertare unul de la celălalt pentru a începe cu inima împăcată, liniştiţi, fără să aibă nimic cu cei din preajmă, perioada Postului Sfintelor Paşti. Programul liturgic din prima săptămână a Postului cel Mare sau duhovnicească, cum mai este numită, diferă de programul celorlalte săptămâni din cursul anului bisericesc, în primul rând pentru faptul că sunt două zile aliturgice, ziua de luni şi marţi, dar în cazul Catedralei patriarhale şi ziua de joi. La Catedrala patriarhală se săvârşeşte Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite în zilele de miercuri şi vineri, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, sâmbătă, iar duminică, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. În fiecare dimineaţă de la ora 7:00 vom săvârşi Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Obedniţa şi Vecernia. În primele patru zile ale săptămânii, luni, marţi, miercuri şi joi după-amiază, de la ora 16:00, vor fi săvârşite Pavecerniţa Mare şi Canonul Sfântului Andrei Criteanul împărţit în patru părţi. Toate aceste lecturi din Canonul Sfântului Andrei Criteanul vor fi citite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi de episcopii-vicari patriarhali, PS Ciprian Câmpineanul şi PS Varlaam Ploieşteanul, şi de PS Varsanufie Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor", ne-a declarat arhimandritul Timotei Aioanei, Mare eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Sărbătoare la Mănăstirea Antim
La Mănăstirea Antim din Capitală, slujbele religioase din prima săptămână din Postul Mare vor începe la ora 17:00. "Vom săvârşi în fiecare zi Utrenia, Ceasurile şi Vecernia, iar seara, de la ora 17:00, Pavecerniţa şi Canonul cel Mare, de luni până joi. Miercuri şi vineri dimineaţa, de la ora 8:00, vom săvârşi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, iar vineri seara vom săvârşi slujba de Priveghere pentru Sfinţii 40 de Mucenici, deoarece vom săvârşi slujba Sfinţilor 40 de Mucenici în ziua de sâmbătă, având în vedere că în mănăstirea noastră se păstrează moaşte ale Sfinţilor 40 de Mucenici", a spus protosinghelul Chiril, eclesiarh al Mănăstirii Antim.
La Schitul Darvari, de asemenea, pe lângă oficierea celor şapte laude, de la ora 17:00 se va săvârşi Canonul cel Mare în cadrul Pavecerniţei, iar în zilele de miercuri şi vineri de la ora 9:00 dimineaţa se va săvârşi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, a spus arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, stareţul Schitului Darvari şi exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Şi la acest lăcaş de cult se află moaşte ale Sfinţilor 40 de Mucenici.
Şi în bisericile de enorie se vor săvârşi aceste rânduieli speciale. La Biserica Zlătari, a spus părintele paroh Nicolae Dascălu, consilier patriarhal, coordonatorul Centrului de Presă Basilica, în prima săptămână din post slujbele religioase vor începe de la ora 17:00, iar Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, de la ora 8:00. La Biserica "Sfântul Gheorghe Vechi", "Pavecerniţa şi Canonul cel Mare vor fi săvârşite începând cu ora 17:00, iar miercuri şi vineri de la ora 7:00 dimineaţa vom oficia Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, aceasta fiind dorinţa enoriaşilor pentru a putea ajunge la timp la locurile de muncă", a spus părintele paroh Ionel Durlea.