Marți, 7 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Dumitru” Narcisa, Bacău, din sobor făcând parte preoții slujitori ai acestui sfânt chivot băcăuan și alți preoți băcăuani. La slujbă au participat credincioșii parohiei, precum și alți pelerini veniți pentru împreună-rugăciune la ceas de sărbătoare închinată Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.
Proiect european al Seminarului Teologic Ortodox din Huși
În luna martie s-a desfășurat ultima mobilitate a proiectului Erasmus+ KA210 - „Save Environment with 3R’s”, coordonat de Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huși, județul Vaslui, în parteneriat cu două școli din Turcia și una din Letonia.
Proiectul „Save Environment with 3R’s” vizează educarea elevilor pentru a aplica principii și comportamente ecologice, conform paradigmei celor 3R (reducere, reciclare și reutilizare), pentru o dezvoltare durabilă, în acord cu prioritățile europene susținute prin proiectele Erasmus+.
În cadrul ultimei etape a proiectului, care a avut ca temă „Reducerea - primul pas al durabilității”, elevii seminariști au învățat despre amprenta de carbon și cum se calculează aceasta, dar și cum poate fi redus consumul de resurse, conștientizând nevoia de a reduce atât amprenta de mediu personală și colectivă, cât și pe cea a diferitelor produse, prin realizarea unor alegeri responsabile.
De asemenea, a avut loc și o întâlnire oficială cu Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși, în cadrul căreia au fost discutate proiectele pe care Primăria Huși le are în derulare, ce vizează reducerea poluării, a deșeurilor și folosirea rațională a resurselor naturale.
Programul s-a desfășurat în colaborare cu Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Grădina Botanică „Anastasie Fătu” Iași, Agenția de Protecție a Mediului Vaslui, S.C. AQUAVAS S.A. și Primăria Municipiului Huși, se arată pe site-ul Eparhiei Hușilor, episcopiahusilor.ro.