Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Proiect pentru ajutorarea familiilor preoților care au trecut din această viață
Pentru al treilea an consecutiv, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a întâlnit cu preotesele văduve și copiii minori ai acestora în cadrul unui proiect eparhial de sprijinire a familiilor din eparhie. Duminică, 5 decembrie 2021, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Bacău, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a oficiat slujba de pomenire pentru 9 preoți mutați din această viață în floarea vârstei.
În cuvântul adresat celor prezenți la finalul slujbei de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a binecuvântat familiile care trec prin această dificilă situație și a încurajat copiii care cresc frumos și învață bine.
„Preotul este părinte de două ori: și pentru copiii săi, și pentru credincioșii din comunitatea în care a fost trimis să facă misiune. De câțiva ani am organizat o asociație de întrajutorare prin intermediul căreia încercăm să răspundem cât de cât nevoilor materiale ale familiilor de preoți care au rămas fără sprijinul acestora. Dumnezeu Însuși este Cel care acționează prin noi și noi suntem mâinile întinse ale lui Dumnezeu către acești tineri și copii care au nevoie de sprijinul nostru”, a spus ierarhul în cuvântul său.
Cu această ocazie, o parte dintre membrii corului de copii al Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Bacău au interpretat câteva colinde de Crăciun, primind dulciuri și mere, conform tradiției.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oferit, de asemenea, dulciuri și daruri copiilor și doamnelor preotese din familiile celor pomeniți, se arată pe site-ul eprb.ro.



.jpg)
