În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Proiect pentru un cămin destinat persoanelor vârstnice la Câmpia Turzii
Un proiect pentru amenajarea unui cămin destinat persoanelor vârstnice a fost iniţiat de Parohia Câmpia Turzii II. Căminul se va afla în clădirea aflată în zona Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu“ şi va dispune de aproximativ 120 de locuri. Imobilul, situat pe strada Laminoriştilor, a fost donat Parohiei Câmpia Turzii II, de primăria oraşului. Clădirea a adăpostit mai demult internatul Liceului Industrial, iar acum se află în stare avansată de degradare. Pentru reabilitarea imobilului, parohia a iniţiat la începutul lunii ianuarie o campanie de strângere de fonduri. Intitulată „Pune un geam“, campania îşi propune să încurajeze cetăţenii să contribuie la finalizarea lucrărilor prin achiziţionarea, în primă fază, a unui geam, potrivit parohului Daniel Vălean.
„Este vorba de aproximativ 120 de geamuri. După ce vor fi montate toate ferestrele, se va trece la reabilitarea şi izolarea imobilului, precum şi dotarea viitorului centru pentru vârstnici, cu mobilier şi aparatură necesară“, a precizat pr. paroh Daniel Vălean.
„Vor fi aproximativ 100 sau 120 de locuri şi vom încerca să primim în centrul nostru nu numai persoane vârstnice din Câmpia Turzii sau din împrejurimi, ci din orice regiune din ţara noastră. Nu dorim să îngrădim libertatea celor care vin să ne solicite ajutorul, de aceea vom primi persoane de orice naţionalitate sau de orice orientare religioasă“, a spus Daniel Vălean.
Parohul a mai declarat că proiectul Centrului pentru persoane vârstnice din Câmpia Turzii, pe lângă rolul social pe care îl are, va contribui şi la dezvoltarea economică a municipiului, prin crearea unor locuri de muncă.
„Deci, în acest fel vom împleti activitatea socială, morală să spunem aşa, cu sprijinul economic pe care îl putem oferi noi ca parohie şi ca şi comunitate municipiului Câmpia Turzii“, a adăugat pr. Daniel Vălean.