Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiect privind prevenirea abandonului școlar în judeţul Alba
312 copii din județul Alba, proveniți din medii defavorizate, sunt sprijiniţi pentru a finaliza anul școlar, odată cu reluarea procesului de învățământ, în mediul on-line. Elevii vor primi pachete alimentare în valoare de 60 de lei săptămânal, iar lunar vor primi rechizite și produse de igienă în sumă de 90 de lei. Valoarea totală a acestor pachete se ridică la peste 100.000 de lei, timp de patru săptămâni. Copiii care doresc pot beneficia şi de consiliere psihologică sau familială prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia, conform unui comunicat al Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Sprijinul oferit este posibil prin reluarea proiectului „Prevenirea Abandonului Școlar”, finanțat prin Fundația HEKS/EPER România, care este din 2015 alături de Fundația FAER Reghin, implicată în prevenirea abandonului școlar în cazul copiilor din medii defavorizate. Proiectul, suspendat în perioada stării de urgență, este şi rezultatul implicării a șase primării din județul Alba: Ighiu, Sântimbru, Sebeș, Aiud, Berghin și Rădești.
„Ne bucurăm să venim în ajutorul copiilor care se străduiesc acum să recupereze cât mai mult din informațiile școlare rămase nepredate, în condiții neobișnuite și aflați sub o puternică presiune psihică determinată de epidemia de COVID-19, cu atât mai mult cu cât ei se confruntă și cu mari probleme sociale sau familiale”, a spus Daniela Truța, director executiv al Asociației „Filantropia Ortodoxă“ Alba Iulia.
În județul Alba, proiectul este coordonat de Asociația „Filantropia Ortodoxă“ Alba Iulia, organizație nonguvernamentală de utilitate publică. Asociația desfăşoară o activitate socială și educațională, cu peste 1.000 de copii beneficiari ocrotiți în case de tip familial, centre de zi, centre educaționale și de prevenire a abandonului școlar, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.