În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Proiect social-comunitar cu şi pentru copiii din Parohia Olari
Copii din comunitatea Parohiei Olari, Protoieria Sector 2 Capitală, au organizat în zilele de sâmbătă şi duminică, 25 şi 26 februarie, un concert cu cântări dedicate mamei şi un târg de mărţişoare tradiționale româneşti. Mărţişoarele au fost confecţionate de-a lungul lunilor de iarnă în cadrul atelierelor desfăşurate la Biserica Olari. La acţiune au participat elevi însoţiţi de părinţi şi profesori de la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din Capitală.
În perioada următoare, copiii de la Biserica Olari sunt cooptaţi într-un proiect social-comunitar amplu, datorită încheierii unui parteneriat între Parohia Olari şi Asociaţia ETC - „Educație, Tradiții și Comunitate”, câştigătoarea proiectului „MEGA Eroi în Acţiune-un colţ de oraş”. „Prin implementarea acestui proiect, susținut prin Fondul Mega Image pentru Comunitate, finanțat de Mega Image România și gestionat de Fundația Comunitară București, ne propunem implicarea copiilor în viața comunității, transformarea feței cartierului prin amenajarea unui parc în imediata vecinătate a bisericii și susținerea familiilor nevoiașe, a oamenilor vârstnici care nu se mai pot deplasa cu ușurință cu pachete cu alimente. Toate activitățile se vor face cu ajutorul copiilor și cu sprijinul comunității, astfel încât, la sfârșitul acestei inițiative, «familia» Bisericii Olari să se regăsească întărită în credință și iubire față de aproapele”, a precizat doamna preoteasă Eleonora Iordache, coordonator al proiectelor cu tinerii de la Parohia Olari.