În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Proiect social dedicat persoanelor vârstnice în Arhiepiscopia Tomisului
De la data de 1 octombrie 2016, Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Mănăstirea „Sfânta Elena de la Mare” și Centrul de Diagnostic și Tratament Recuperator „Sfânta Elena de la Mare”, a lansat un nou proiect social destinat persoanelor vârstnice cu posibilităţi financiare reduse, informează arhiepiscopiatomisului.ro. Proiectul, intitulat „Un bunic în vacanță”, are scopul ca, prin intermediul parohiilor din Arhiepiscopia Tomisului, persoane vârstnice cu posibilităţi financiare reduse să beneficieze în mod gratuit de serviciile medicale din cadrul centrului de diagnostic și tratament. Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, timp de 10 zile, parohiile asigură integral persoanelor vârstnice selectate cazarea cu pensiune completă (mic dejun, prânz și cină) și trei proceduri recomandate de medicul specialist din cadrul centrului, pe baza trimiterii de la medicul de familie și a cardului de sănătate. De asemenea, iniţiatorii acestui proiect social dedicat persoanelor vârstnice, cazuri sociale, precizează că selecţia este efectuată în urma unei evaluări făcute de o comisie formată din preotul paroh, în colaborare cu preoții coslujitori, iar în cazul în care comisia nu poate fi întrunită din minim trei preoți, aceasta va fi constituită din minimum trei persoane, respectiv preotul paroh și doi consilieri parohiali. Proiectul social „Un bunic în vacanță” a fost inițiat de către Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanța, iar de la 1 octombrie 2016 a fost extins la nivelul Arhiepiscopiei Tomisului.