Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiecte pentru copiii infestaţi cu HIV
Mai multe proiecte sociale destinate copiilor infestaţi cu HIV vor fi implementate în Arhiepiscopia Timişoarei, sub genericul "Pentru o viaţă mai bună". Hotărârea a fost luată ieri, 21 octombrie, în cadrul şedinţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Şedinţa de lucru a Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei, s-a desfăşurat ieri la Centrul Eparhial din Timişoara, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului. În cadrul întâlnirii au fost discutate probleme curente din activitatea eparhiei de ordin administrativ-bisericesc, cultural, economic, social şi patrimonial. Prima parte a şedinţei a fost alocată dezbaterilor privind activitatea din cadrul Sectorului Administrativ. Au fost prezentate raportul oficiului protopopesc privind pensionarea preoţilor pentru limită de vârstă, conform hotărârii Sfântului Sinod, raportul Protopopiatului Sânnicolau Mare privind transformarea Parohiei Teremia Mică în filie a Parohiei Teremia Mare, datorită scăderii numărului de credincioşi, precum şi raportul părintelui arhimandrit Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timişoarei, cu privire la propunerea de înfiinţare a unei mănăstiri pe raza localităţii Ierşnic, Protopopiatul Făget. După informarea privind organizarea examenului pentru obţinerea gradului I în preoţie şi a colocviului de admitere la gradul I, au mai fost aprobate diverse mişcări de personal clerical şi neclerical din protopopiatele componente Eparhiei Timişoarei. Calendare gratuite pentru românii din Banatul sârbesc şi unguresc O serie de hotărâri au fost fost luate şi sub aspect cultural. Astfel, a fost prezentat în cadrul şedinţei calendarul bisericesc de perete pe anul 2011, cu precizarea respectării hotărârii Sfântului Sinod privind editarea şi comercializarea acestuia. Având în vedere situaţia dificilă în care se află enoriaşii Eparhiilor româneşti din Serbia şi Ungaria, s-a hotărât distribuirea calendarelor bisericeşti în mod gratuit. S-a subliniat, de asemenea, şi necesitatea creşterii numărului de abonamente şi sprijinirea concretă a "Ziarului Lumina" - Ediţia de Banat. Au urmat informări privind rezultatele Concursului coral "Lăudaţi pe Domnul", etapa mitropolitană, şi rezultatele consfătuirii decanilor, directorilor şi duhovnicilor de la instituţiile de învăţământ teologic de pe întreg cuprinsul Mitropoliei Banatului, din 19 octombrie. Ajutoare pentru bisericile în construcţie Sub aspect economic, s-au discutat mai multe probleme privind acordarea de ajutoare unor biserici aflate în construcţie, situaţia unor imobile donate parohiilor, modalităţile de susţinere a Centrului Eparhial şi protopopiatelor, precum şi alte probleme de ordin economic. Sectorul de asistenţă socială a propus diverse proiecte privind dezvoltarea activităţii sociale în cadrul eparhiei, sub genericul "Pentru o viaţă mai bună", accentuând necesitatea unor soluţii pentru integrarea în societate a copiilor infestaţi cu virusul HIV, aflaţi în grija Centrului Eparhial. Totodată, s-a subliniat importanţa continuării proiectelor finanţate din fonduri europene în contextul situaţiei economice actuale. În cadrul aceleiaşi şedinţe, au fost supuse dezbaterii situaţia inventarelor parohiale referitoare la bunurile mobile şi imobile şi modul de administrare a acestora. În finalul întâlnirii, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nicolae a binecuvântat pe cei prezenţi, aducându-le mulţumiri şi aprecieri pentru implicarea lor în bunul mers al vieţii bisericeşti din eparhie.