În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Proiectul „Alege şcoala!” a fost lansat în Arhiepiscopia Tomisului
În Arhiepiscopia Tomisului a fost lansat marţi, 14 iulie, proiectul „Alege şcoala!”, ai cărui beneficiari sunt copii din judeţul Constanţa aflați sub risc de abandon școlar sau care au abandonat deja școala. Evenimentul a avut loc la Biblioteca „Arhiepiscop Lucian” a Palatului arhiepiscopal din Constanța şi au participat preoţi, consilieri eparhiali, membri ai echipei de management a proiectului „Alege şcoala!” şi reprezentanți ai autorităților locale. Au fost prezentate principalele obiective ale proiectului „Alege şcoala!”, problemele la care acest proiect răspunde și rezultatele pe care organizatorii doresc să le atingă. La eveniment au fost prezenți şi o parte dintre copiii-beneficiari ai proiectului, care au vorbit despre participarea lor la activitățile derulate, informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. „În Arhiepiscopia Tomisului au fost create 4 centre educaționale inovative «Alege şcoala!», unde au loc activități de tip «Şcoala după şcoală», «Şcoala de Duminică» și «A doua șansă» pentru cel puțin 73 de copii aflați cu risc de abandon școlar sau care au abandonat deja școala. Alături de participarea la activitățile din cele patru centre, şi anume «Sfinții Împărați Constantin și Elena» din Medgidia, «Sfinții Martiri de la Niculițel» din Constanța, «Sfântul Ierarh Nicolae» din Năvodari și «Sfântul Mina» din Mangalia, copiii beneficiază și de sprijin financiar, concursuri cu premii substanțiale și de o tabără de creație creștină organizată în timpul vacanței de vară”, precizează Mirela Slusaru, specialist comunicare proiect „Alege şcoala!”. (I.B.)



.jpg)
