Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiectul „Alege Şcoala!“ în Eparhia Buzăului şi Vrancei
Marţi, 6 octombrie 2015, la Buzău, a avut loc un nou eveniment de prezentare şi promovare a proiectului „Alege Şcoala!”, derulat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în parteneriat cu Patriarhia Română.
Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a autorităţilor locale şi judeţene, a reprezentanţilor altor instituţii publice din judeţele Buzău şi Vrancea, a preoţilor implicaţi în activităţi şi a beneficiarilor, copii şi părinţi. „În cadrul acestui proiect, aţi avut posibilitatea să vedeţi în imagini cum au fost învăţaţi copiii să se roage, să relaţioneze între ei, să se respecte, să aplice regulile de igienă de fiecare zi şi, apoi, cum li s-a insuflat dragostea aceasta de şcoală şi de carte, convingându-se că altă soluţie pentru un viitor frumos nu există decât şcoala. Cauza multor necazuri şi greutăţi cu care ne confruntăm o constituie lipsa educaţiei. Biserica, în primul rând, se străduieşte să ofere o educaţie în spirit creştin, pentru ca omul să gândească sănătos, încă din vremea şcolii şi până ajunge la maturitate. Nu putem avea oameni capabili, pe care Biserica, societatea românească să se sprijine, dacă nu le asigurăm o educaţie corespunzătoare. Or, educaţia cea mai sănătoasă se întemeiază pe principii creştine~, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
În deschidere, pr. Florin Marica, coordonator al proiectului „Alege Şcoala!~, a citit mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. În continuare, au fost prezentate diferitele activităţi desfăşurate în cadrul proiectului. De asemenea, oficialităţile şi reprezentanţii celorlalte instituţii invitate la eveniment au rostit alocuţiuni.
La nivelul Eparhiei Buzăului şi Vrancei, au fost înfiinţate trei centre educaţionale inovative, două în judeţul Buzău, la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul" şi la Pârscov, şi unul în judeţul Vrancea, la Tătăranu. Prin intermediul proiectului „Alege Şcoala!~, 45 de elevi din cele două judeţe au beneficiat, în perioada aprilie-octombrie 2015, de servicii de consiliere şi asistenţă educaţională şi corectivă, oferite de şase preoţi şi profesori implicaţi în prevenirea fenomenului de abandon şcolar.