Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiectul educaţional „Şcoala de vară“, în parohia Vultureni
În parohia Vultureni din Protopopiatul Sascut s-a derulat în perioada 4-10 iulie 2011 proiectul educaţional "Şcoala de vară". Acesta s-a desfăşurat în parteneriat cu şcolile din Beneşti, Stănişeşti, Şcoala Generală Numărul 10 Bacău, parohia Crăieşti şi Primăria Stănişeşti din judeţul Bacău.
În filia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - Beneşti a parohiei Vultureni, Protopopiatul Sascut, a avut loc duminică, 10 iulie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, un eveniment festiv prilejuit de încheierea proiectului educaţional "Şcoala de vară". La această manifestare au participat cei 40 de copii care s-au înscris în proiect, profesori, învăţători, educatorii coordonatori şi credincioşi. Cu acest prilej, pr. protopop Liviu Negoiţă a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre credinţa sutaşului Corneliu, de care s-a minunat şi Mântuitorul Iisus Hristos, făcând o paralelă între puterea credinţei şi puritatea copiilor, îndrumându-i pe profesori, părinţi şi preoţi să înfrumuseţeze inimile şi cugetele copiilor cu tot ceea ce este mai frumos, mai ales credinţa, pentru că ei vor fi cei care o vor apăra şi o vor duce mai departe în cugetul neamului nostru. Părintele paroh Aurel Cîrlan a subliniat faptul că proiectul s-a dorit a fi un mod de socializare, de dobândire a unor cunoştinţe noi pentru elevi, dar şi de preaslăvire a lui Dumnezeu.
"Elevii au înţeles că a fi prietenul naturii este o obligaţie"
Părintele paroh Aurel Cîrlan împreună cu cei care au coordonat proiectul (prof. Dănuţ Olăoeru, prof. Mirela -Nela Cîrlan, înv. Violeta Ionică, înv. Ştefania Boroslache şi Margareta Irimia, educ. Florina Olăeru) şi elevii şi-au exprimat bucuria că şi-au atins scopul propus în acest proiect. "Elevii au înţeles că a fi ecologist, prieten al naturii, este o obligaţie a noastră deoarece Dumnezeu l-a creat pe om pentru a stăpâni şi ocroti pământul, iar a fi voluntar înseamnă a împlini porunca iubirii, că buchea cuvântului devine mai desluşită când Îl avem alături pe Hristos, Luminătorul lumii", a relatat pr. paroh Aurel Cîrlan. În încheiere, părintele protopop Liviu Negoiţă i-a felicitat pe coordonatori şi pe elevi, acordându-le câte o diplomă şi daruri constând în cărţi religioase. Proiectul educaţional "Şcoala de vară" a avut mai multe secţiuni: ecologie, voluntariat, atelierul de creaţie literară şi religie "Hristos împărtăşit copiilor" în care s-au abordat teme legate de Taina Sfântului Botez şi a Sfintei Cununii. Obiectivele acestui proiect au fost: cunoaşterea şi păstrarea naturii prin cântec şi culoare, conştientizarea sensului şi semnificaţiilor normelor care călăuzesc viaţa şi activitatea oamenilor în comunitate, iniţierea elevilor în practicarea unui comportament creştin activ, responsabil, tolerant, comunicativ, autoevaluativ, dezvoltarea competenţelor artistice şi a celor de voluntariat şi dezvoltarea sentimentului de colaborare şi a responsabilităţii faţă de semeni. Proiectul a fost implementat cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cu purtarea de grijă a părintelui Ioan Negoiţă, protopop al Protoieriei Sascut, şi sub directa coordonare a părintelui paroh Aurel Cîrlan.