Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiectul „Hrană pentru pelerini“ începe în această seară
Din această seară, pelerinii Sfintei Parascheva vor primi pachete cu alimente şi ceai cald. Activitatea este organizată de Biroul de Asistenţă Socială al Centrului eparhial Iaşi, în colaborare cu protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2. Acestui proiect i se alătură Societatea Ortodoxă a Femeilor Române.
Biroul de Asistenţă Socială (BAS) "Diaconia" al Centrului eparhial Iaşi va organiza în aceste zile Proiectul "Hrană pentru pelerini". După cum a precizat la Radio TRINITAS pr. Mihai Prodan, inspector eparhial în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi medicală "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, de la an la an numărul ieşenilor care doresc să ofere hrană şi ceai pelerinilor este mai mare. "Pachete cu alimente vor fi cumpărate din fondurile primite de la Centrul eparhial Iaşi, de la protopopiatele din Arhiepiscopia Iaşilor şi de la sponsori. Suntem pregătiţi să oferim pachete pentru 30.000 de pelerini. În zilele de miercuri şi vineri, alimentele din pachete vor fi de post. Vom derula proiectul după un grafic bine stabilit pentru a nu ne suprapune cu parohiile ieşene care vor oferi pachete pelerinilor", a precizat Lăcrămioara Pădureţ, coordonator în cadrul BAS "Diaconia". Pachetele cu alimente şi ceaiul cald vor fi împărţite persoanelor care vor sta la rând de voluntarii Grupului Şcolar "I. C. Ştefănescu" din Iaşi, prin colaborarea dintre BAS "Diaconia" şi protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2. "Credem că binecuvântarea sfinţilor, binecuvântarea ierarhilor şi micile daruri pe care pelerinii le vor primi vor fi sprijin şi întărire a credinţei. Când răbdarea oamenilor va fi pusă la încercare sperăm să le putem fi alături pentru a depăşi acest moment", a spus pr. Mihai Prodan. Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) - filiala Iaşi se va implica şi în acest an la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Membrele societăţii vor împărţi alimente şi ceai cald pelerinilor şi vor primi grupuri organizate din SOFR din mai multe zone ale ţării (Craiova, Vâlcea, Oradea). "Fiind an jubiliar, sunt convinsă că vor fi multe membre din ţară care vor dori să participe la acest hram. Vom oferi cazare şi masă invitaţilor noştri şi le vom arăta bisericile şi mănăstirile Iaşului. În program va fi cuprinsă prezentarea sediului şi activităţii SOFR din Iaşi. Membrele din societatea noastră vor oferi pachete cu alimente persoanelor care se vor aşeza la rând pentru a se închina Sfintei Parascheva", a spus Margareta Vlad, preşedintele Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române din Iaşi.