În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Proiectul legislativ de modificare a Legii cu privire la construirea Catedralei Mântuirii Neamului a fost respins
Comisia de cultură a Senatului a respins marţi, 4 mai, proiectul legislativ de modificare a Legii 261/ 2005, iniţiat de mai mulţi senatori PNL, care vizează impunerea unui concurs de proiectare pentru realizarea noii Catedrale Patriarhale.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, s-a adresat săptămâna trecută Biroului Permanent al Senatului cu o scrisoare în care a susţinut că proiectul legislativ "este inutil şi lipsit de obiect". Preafericirea Sa a precizat că Patriarhia, "din dorinţa de transparenţă", a organizat deja concurs pentru selectarea proiectanţilor, informează Radio TRINITAS şi Agenţia de Ştiri BASILICA.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reamintit că, potrivit Constituţiei, statul trebuie să respecte autonomia cultelor, inclusiv dreptul de a-şi construi lăcaşuri de cult în conformitate cu propria tradiţie. De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a afirmat, în scrisoarea adresată senatorilor, faptul că "fiind o necesitate a Bisericii Ortodoxe, Catedrala Mântuirii Neamului nu poate fi considerată o clădire aparţinând unei persoane juridice de drept public, finanţată exclusiv de stat".
Părintele Patriarh Daniel a subliniat şi că, potrivit Legii care reglementează regimul cultelor, acestea sunt persoane de drept privat şi de utilitate publică.



.jpg)
