În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Proiectul „Lumini din Lumină” la Parohia Gheboaia din județul Dâmbovița
Grupul de cateheză de la Parohia Gheboaia din județul Dâmbovița desfășoară proiectul „Lumini din Lumină”. În cadrul acestuia, copiii au participat la ateliere de creație organizate la școală, la biserica parohială și la biblioteca publică din comună. Au scris poezii și eseuri și au creat mărțișoare și alte obiecte artizanale.
Copiii vor dărui o parte din obiecte părinților în ziua de duminică, 1 martie, când Parohia Gheboaia organizează evenimentul „Șezătoare pentru copii și părinți”, care îi are ca invitați speciali pe Mihai Gheorghiu, președintele Platformei ÎMPREUNĂ, și pe părintele Nicolae Tănase de la Parohia Valea Plopului, județul Prahova. Invitații vor vorbi despre relațiile de familie și valorile familiei.
„Dacă anul trecut, la grupul de cateheză, am avut activități prin care am vizat recuperarea relației noastre cu trecutul și cu tradițiile satului, în 2020, Anul omagial al pastorației părinților și copiilor, ne-am propus să recuperăm relația dintre părinți și copii. Seara de duminică va fi un moment de adâncă sensibilitate, ce își propune ca, în sânul familiei, să redescopere taina persoanei”, ne-a spus părintele paroh Nicolae Iordache, de la Parohia Gheboaia.
În jurul grupului de cateheză s-a format de câțiva ani o comunitate din care fac parte coordonatorii activităților cu copiii, dar și donatori care le susțin financiar. Marți, 25 februarie, cu ajutorul acestor donatori, grupul de cateheză al parohiei a făcut o faptă bună, donând un aragaz nou unei familii nevoiașe din sat. Susținătorii grupului de cateheză își propun să doneze curând și un frigider pentru aceeași familie, care crește patru copii.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, parohia participă cu proiectul „Lumini din Lumină” la Concursul național catehetic „Iubirea lui Hristos în familia mea”, organizat în eparhiile Bisericii noastre.