În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Protoieriile sectoarelor 1 şi 2 Capitală, alături de pelerini
Pelerinii sosiţi pe Dealul Mitropoliei pentru sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou primesc în fiecare zi hrană din partea asistenţilor sociali şi voluntarilor Arhiepiscopiei Bucureştilor. Ieri, 25 octombrie, la prânz, hrana a fost oferită de Protoieria Sector 1 Capitală. „Ca în fiecare an, am oferit pelerinilor 2.000 de sendvişuri, dar şi ceai şi cafea. Este o bucurie sufletească pentru noi că putem ajuta pe oamenii care vin să se roage pentru diversele probleme, care stau pentru a dobândi hrana spirituală”, a precizat Cristina Bâşu, asistent social în cadrul Biroului de asistenţă socială al Protoieriei Sector 1 Capitală.
Spre seară, mâncarea pentru pelerini a fost distribuită de Protoieria Sector 2 Capitală. „Hrana, constând în 2.000 de pachete, tip sendviş, a fost distribuită de tineri din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox Român (LTCOR) filiala sector 2. Considerăm că această acţiune face parte din opera misionară a parohiilor, pentru că noi trebuie să lucrăm şi cu fapta, nu numai cu cuvântul. Important nu este acest simbol, adică această porţie mică de mâncare, ci comuniunea dintre noi şi pelerini, bucuria de a da, respectiv bucuria de a primi”, a explicat pr. protoiereu Ioan Popescu, al Protoieriei Sector 2 Capitală.