În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
PS Calinic Botoşăneanul va sluji în Parohia Tomeşti Deal
PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi duminică, 15 martie 2015, Sfânta Liturghie în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ din Parohia Tomeşti Deal, Protopopiatul Iaşi 2, judeţul Iaşi. La finalul slujbei, ierarhul va citi mai multe rugăciuni de dezlegare pentru credincioşii prezenţi. „Aşteptăm cu bucurie venirea Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul în parohia noastră, mai ales că ne aflăm în perioada Postului Mare, când avem nevoie de mai multă rugăciune“, a spus pr. paroh Nicolae Cătălin Luchian. Parohia Tomeşti Deal a fost înfiinţată în luna iulie a anului 2011, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În luna septembrie a anului 2013, altarul locaşului de închinăciune a fost sfinţit. Un rol deosebit în edificarea bisericii l-a avut primarul Ştefan Timofte. (C.C.)



.jpg)
