Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
PS Ignatie Mureşanul a slujit la Catedrala mitropolitană din Iaşi
La Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost oficiată miercuri, 4 aprilie, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, care a adresat la final un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre perioada Triodului în care "omul caută să intre în propriul univers lăuntric pentru a vedea ce trebuie să facă pentru a fi mai bun". "Perioada Postului Mare este caracterizată prin îndemnul la pocăinţă. De aceea slujbele au şi momente în care tăcerile sunt cele care ne învaţă ceva foarte concret. În această perioadă săvârşim Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, care are două momente de tăcere deplină. Primul moment de tăcere este la citirea Catismei (Hristos este dus de pe sfânta masă la proscomidiar). Atunci sună clopoţelul, iar în biserică se aşterne tăcerea. Al doilea moment este cel în care aducem Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului de la proscomidiar la sfânta masă. Şi aici este tăcere desăvârşită. Aceste momente de tăcere sunt rânduite pentru că atunci trece Dumnezeu printre noi", a spus PS Ignatie Mureşanul, care a mulţumit apoi Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru binecuvântarea de a sluji în Catedrala mitropolitană din Iaşi. (C.C.)



.jpg)
