Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri PS Iustin Sigheteanul la Paris

PS Iustin Sigheteanul la Paris

Data: 29 Martie 2014

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, susţine, azi, 29 martie, conferinţa „Părintele Nicolae Delarohia, unul din marii mărturisitori ai lui Hristos din secolul XX“, la Parohia „Sfânta Parascheva şi Sfânta Genoveva“ (biserica Saint Sulplice) din Paris.

Evenimentul face parte din ciclul de conferinţe comemorative „Martor“, dedicată martirilor mărturisitori din temniţele comuniste şi nu numai, conform unui comunicat al Mitropoliei Occidentale şi Meridionale.

Programul zilei de 29 martie este consacrat memoriei celui care a fost părintele Nicolae Steinhardt, cunoscut şi ca părintele Nicolae Delarohia.

IPS Mitropolit Iosif, gazda evenimentului, va avea ca invitat pe PS Iustin Sigheteanul, care în tinereţea sa a vieţuit în aceeaşi mănăstire cu Nicolae Steinhardt, la Mănăstirea Rohia. Un alt invitat este prof. univ. George Ardeleanu, profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, autor al lucrării „Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii. O perspectivă monografică“.

Ziua comemorativă dedicată părintelui Nicolae Steinhardt cuprinde mai multe manifestări, printre acestea fiind şi vernisarea expoziţiei foto a părintelui Ioan Gînscă, „Nicolae Steinhardt în dosarele Securităţii“, cu o recenzie explicativă pe fiecare imagine, făcută de profesorul George Ardeleanu. Sunt expuse manuscrise şi obiecte de la Casa Memorială Nicolae Steinhardt - Rohia.

Tot azi, IPS Mitropolit Iosif, alături de PS Episcop Iustin Sigheteanul, va participa, după săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti, la slujba de Parastas pentru părintele Nicolae Steinhardt, care a trecut la Domnul pe 30 martie 1989. Ziua se va încheia cu filmul documentar Nicolae Steinhardt. Arheologia regăsirii, în regia lui Vasile Alecu (TVR). (Oana Rusu)