Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
PS Nicodim va sluji duminică la Stângăceaua
Pe 17 mai, în Duminica a 6-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, se va afla în mijlocul credincioşilor din parohia mehedinţeană Stângăceaua. Preasfinţia Sa va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ şi va hirotoni un nou păstor de suflete pentru dreptslăvitorii creştini din acest sat. Alãturi de ierarhul mehedinţenilor, la ceremonia euharisticã va sluji un ales sobor de preoţi şi diaconi. Rãspunsurile liturgice vor fi date în manierã monodicã bizantinã de Grupul psaltic „Sfântul Nicodim“. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Ionuţ Marinescu va primi harul Preoţiei prin punerea mâinilor chiriarhului locului pe creştetul sãu, dupã rânduiala apostolicã. Viitorul preot va citi înaintea credincioşilor actul de mãrturisire a credinţei ortodoxe şi îl va semna împreunã cu soţia sa. La finalul Sfintei Liturghii va avea loc instalarea noului slujitor al lui Hristos în funcţia de preot paroh al comunitãţii. (Cãtãlin Cernãtescu)



.jpg)
