În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Puterea de a ne ridica
Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl. Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi? Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. Ioan 16, 23-33
***
Domnul Iisus Hristos ne spune: „Vine ceasul, și a și venit, ca să vă risipiți fiecare la ale sale și pe Mine să Mă lăsați singur”. El a fost Cel care a înfruntat toate împotrivirile și a oferit învățăturile Sale lumii întregi. Nu a biruit lumea în fruntea unei armate, ci a cucerit lumea prin forța cuvântului Său și a Învierii Sale. Orice om are de înfruntat mai devreme sau mai târziu realitatea dură a lumii. Câți dintre frații noștri nu dezarmează la cel mai mic eșec? Însă puterea caracterului nostru stă în dorința pe care o avem de a ne ridica și de a depăși situațiile-limită. Aceasta izvorăște din puterea credinței noastre în Dumnezeu și din nădejdea în ajutorul Său. Tot Mântuitorul ne îndeamnă: „De câte ori vei cădea, scoală și vei fi mântuit”. Păcatele ne doboară, binecuvântarea Mântuitorului ne înalță. Sfântul Vasile cel Mare așa ne învață: „Aceasta-i înălțimea omului și măreția lui: să cunoască ce-i cu adevărat mare, să se lipească strâns de Dumnezeu și să caute slava lui în slava care vine de la Domnul.”