În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Radio Trinitas a marcat 10 ani de existenţă
Radio Trinitas, primul post de radio creştin-ortodox din România, a sărbătorit ieri, la Palatul patriarhal din Bucureşti, 10 ani de emisie. A fost o zi festivă, începută cu un Te Deum, săvârşit în Catedrala patriarhală. Slujba de mulţumire a fost oficiată de Preasfinţitul Ciprian, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai catedralei. Printre oaspeţii radioului au fost prezenţi Adrian Lemeni, consilier al prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, Bogdan Tătaru Cazaban, consilier prezidenţial, precum şi consilierii patriarhali şi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor.
La sfârşitul slujbei de mulţumire, PS Episcop Ciprian a subliniat marea binecuvântare pentru ascultători a existenţei acestui post de radio. În continuare, Preasfinţia Sa a citit mesajul Preafericitului Patriarh Daniel, care arată cele trei direcţii importante în care Radio TRINITAS îşi desfăşoară activitatea cultural-misionară. „Lumina pe care o transmite Radio TRINITAS este conţinută în Evanghelie şi rugăciune, în Liturghie şi filantropie, în dreapta credinţă şi în cultura creştină trăite în harul iubirii preamilostive a lui Dumnezeu ca pregustare şi pregătire pentru lumina cea neînserată a Împărăţiei Preasfintei Treimi. În acest înţeles, programul major al postului de radio TRINITAS este acela de a binevesti iubirea mântuitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu în casele oamenilor, pentru ca oamenii să caute Casa iubirii veşnice a lui Dumnezeu, al cărei pridvor este Sfânta Biserică. Astfel, Radio TRINITAS este deodată al Bisericii şi al fiecăruia dintre ascultători, când sufletul fiecăruia devine biserică, adică adunare în şi împărtăşire din iubirea lui Hristos şi a Preasfintei Treimi”, a transmis Părintele Patriarh.
10 ani de radio ortodox în România
Sărbătoarea radioului a continuat în holul mare al Palatului Patriarhiei, unde părintele Ciprian Apetrei, directorul postului de Radio Trinitas, consilier patriarhal, a evocat momentele de început. „Bine aţi venit la 10 ani de radio Trinitas, 10 ani de radio pentru suflet, 10 ani de slujire a cuvântului lui Dumnezeu pe unde hertziene. Este un moment deosebit de important pentru noi, cei ce lucrăm la Radio Trinitas, pentru că astăzi nu aniversăm numai 10 ani de Radio Trinitas, ci aniversăm, în primul rând, 10 ani de existenţă a unui post de radio ortodox în România. Sărbătorim 10 ani de când, după căderea comunismului, ţările ortodoxe pot şi ele să se manifeste, aşa cum le-ar fi stat locul încă înainte de 1948, adică să aibă mijloace misionare de comunicare. Aceste mijloace de comunicare înseamnă zece ani de radio ortodox în România, prin care Biserica Ortodoxă Română (BOR) bucură milioane de ascultători din ţară şi din străinătate”, a spus pr. Ciprian Apetrei.
A urmat lansarea CD-ului memorial „Deşi plecaţi, sunt prezenţi prin cuvintele lor” realizat de Radio TRINITAS. Cd-ul reprezintă o colecţie de interviuri acordate pentru Radio Trinitas de patriarhul Teoctist, arhiepiscopul Hristoudulos al Atenei şi al întregii Grecii, mitropolitul Antonie Plămădeală, părintele profesor Dumitru Stăniloae, părintele Constantin Galeriu, părintele Paisie Olaru, părintele Cleopa Ilie şi părintele Ioanichie Bălan.
PS Vincenţiu Ploieşteanul, episcop-vicar patriarhal, a arătat apoi că Radio Trinitas comunică societăţii lumina ce reiese din faptele credincioşilor în această mare de informaţii. „Postul de Radio Trinitas, noul post înfiinţat Trinitas TV, cât şi «Ziarul Lumina» caută să aducă vestea cea bună în acest noian de catastrofe şi răutăţi. Caută să ne întărescă şi să ne arate puterea credinţei în Mântuitorul Iisus Hristos, pe care creştinii noştri o mărturisesc în faptele lor cele bune”.
De la concept, la ceea ce este astăzi
În continuare a fost lansat DVD-ul „Radio TRINITAS - 10 ani de misiune mediatică pentru credinţă şi cultură”, realizat de Trinitas TV, ce conţine un film despre istoria radioului. Arhidiaconul Nicolae Dima, directorul postului de televiziune Trinitas, a făcut prezentarea, precizând că „DVD-ul acesta, pe care l-am realizat în urmă cu câteva săptămâni, prezintă drumul Radio Trinitas, de la concept până la ceea ce este astăzi, o reţea naţională de foarte mare relevanţă în contextul comunicării creştine, creştin-ortodoxe, în special. Este un film de 60 de minute realizat de colega mea, Anca Filoteanu, care vorbeşte şi despre programe şi despre echipă, vorbeşte foarte mult despre eforturile depuse pentru crearea reţelei de emiţătoare ale postului de radio Trinitas, în toată ţara. Dacă veţi vedea, şi sunt sigur că veţi vedea cu foarte multă plăcere filmul acesta, vă va convinge, prin tonul lui alert, că pentru construirea postului de radio Trinitas, cu tot ceea ce înseamnă el, s-a depus un efort uriaş, dar pe care Dumnezeu l-a sprijinit”, a spus arhid. Nicolae Dima.
Un remarcabil exemplu pentru preşedinte
În continuare, consilierul prezidenţial, Bogdan Tătaru Cazaban, a prezentat mesajul preşedintelui României, Traian Băsescu, trasmis Patriarhului BOR, prin care a menţionat că „bilanţul activităţii culturale, spirituale şi sociale desfăşurate până în prezent de Radio Trinitas, pe care
l-aţi creat în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, devenind în scurt timp o instituţie mediatică cu largă difuzare, este, pentru mine, ca şi pentru toţi credincioşii din România, un remarcabil exemplu de promovare a spiritualităţii ortodoxe şi a valorilor universale ale culturii. Faptul că BOR a ales să poarte un dialog constant cu societatea prin mijloacele de comunicare în masă este un exemplu remarcabil şi confirmă participarea sa responsabilă la un proiect de societate modernă pentru binele comun”, a transmis Băsescu.
„Biserica pe unde”
Dl Răzvan Popescu, preşedinte CNA, a menţionat în cuvântul său că împlinirea a zece ani de Radio Trinitas înseamnă o sărbătoare şi pentru CNA, pentru că, acum 10 ani, CNA a semnat „actul de botez” al Radio Trinitas, un post care, de la bun început, şi-a asumat o misiune foarte grea, aceea de a îndemna, prin emisiunile sale, ascultătorii către o viaţă în lumina credinţei, către o viaţă în spiritul valorilor creştine, culturale, general umane. Adică, a îndemna ascultătorii să trăiască îngrijit. „A urmat anul 2003, când CNA-ul a oferit Radio Trinitas premiul pentru cel mai bun post local. Astăzi, acest radio nu mai este un post local, a devenit o reea naţională - am sprijinit cât am putut acest lucru - a devenit, împreună cu celelalte posturi aparţinând Ortodoxiei, ceea ce putem numi o «Biserică pe unde», antena, în formă de cruce, care aduce Biserica în casele celor care poate nu se mai pot deplasa sau care, în vâltoarea acestei tranziţii, au rătăcit drumul către Biserică. Sigur, pentru ca această lucrare să fie întreagă, încă mai trebuie acoperit Banatul. Eu nu ştiu când va fi gata Catedrala mântuirii Neamului, dar cred că, în calitate de preşedinte al CNA, pot să anticipez că «Biserica pe unde» va fi gata mult mai devreme”, a spus Răzvan Popescu.
Două diplome de onoare
Părintele Ciprian Apetrei, directorul radioului, a ţinut să amintească de sprijinul deosebit pe care Radio Trinitas, în decursul existenţei sale, l-a avut din partea CNA, în special din partea fostului preşedinte, Ralu Filip. Părintele a menţionat faptul că membrii CNA au înţeles că, „în societate, trebuie să existe şi o voce echilibrată a Bisericii, care să dea stabilitate şi certitudini”.
În continuare, PS Episcop Vincenţiu Ploieşteanul a înmânat, din partea PF Patriarh Daniel, diploma de onoare „Sf. Împ. Constantin şi Elena”, pentru fidelitate, dlui Lucian Vasile Ducan, reporter, şi dlui Radu Dumitru Casian, redactor muzical, ei fiind redactorii care se află în radio încă de la începuturile sale, şi care, după cum a spus, pr. director Apetrei, aproape că nu au lipsit „nici un minut de la radio Trinitas”.
▲ „Un radio căruia i-am dăruit o parte din dragostea mea”
Nu puţini sunt cei care şi-au pus mari speranţe în proiectul radio TRINITAS. Am tremurat de emoţii şi am plâns de fericire. Am muncit la acest proiect zi şi noapte, am dat probe de voce, de dicţie, de autocontrol. Eram conştientă de responsabilitatea care atârna pe umărul meu. Eram prima voce a acestui post de radio. Nu mai lucrasem niciodată în acest domeniu. Chiar dacă au trecut 10 ani de atunci, îmi amintesc în fiecare an cu mare drag de postul de radio Trinitas, căruia i-am dăruit o parte din dragostea mea. Mi-aş dori ca toţi cei care sunt implicaţi acum în acest proiect să ducă mai departe tot ce au moştenit. La mulţi ani Radio Trinitas! La mulţi ani echipa Trinitas! (Mirela Danciu, prima voce care s-a auzit la Radio Trinitas, spunând „Buna ziua! Ascultaţi Radio Trinitas pe frecvenţa de 92,7 Mhz”.)