Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Radio TRINITAS împlineşte 13 ani
Radio TRINITAS al Patriarhiei Române împlineşte mâine, 17 aprilie, 13 ani de când aduce zilnic, 24 de ore din 24, vestea cea bună în casele românilor. Primul post de radio din istoria Bisericii Ortodoxe Române şi-a început emisia în "Vinerea Patimilor", la 17 aprilie 1998, prima transmisiune în direct fiind slujba Deniei Prohodului Domnului de la Catedrala mitropolitană din Iaşi.
În decursul celor 13 ani de activitate misionară şi culturală neîntreruptă, după o perioadă de maturizare şi consolidare instituţională, Radio TRINITAS şi-a extins aria de emisie la nivel regional şi mai apoi naţional, consacrându-se din 2007 ca reţea radiofonică naţională a Bisericii Ortodoxe Române. În tot acest timp, Radio TRINITAS a devenit o voce distinctă, respectată şi apreciată în România pentru faptul că ajută la o mai bună cunoaştere a valorilor şi frumuseţilor credinţei ortodoxe, cultivă comuniunea ortodoxă între eparhii, parohii, mănăstiri, şcoli de teologie, instituţii culturale şi sociale, asigură un liant spiritual între românii din ţară şi cei din diaspora şi contribuie la păstrarea şi promovarea identităţii şi spiritualităţii creştin-ortodoxe şi româneşti în relaţie cu alte Biserici şi popoare în context european.
"Radio TRINITAS a adus tocmai ceea ce lipsea în audiovizualul românesc, adică spiritualitatea ortodoxă; a adus legătura dintre credinţă şi cultură pe care numai Ortodoxia a ştiut să o construiască în sute şi mii de ani. Radio TRINITAS mediatizează activităţile cultural-misionare, social-filantropice din întreaga Patriarhie Română. Este o activitate de solidaritate, o activitate de întrajutorare în lucrarea misionară şi noi considerăm că Radio TRINITAS contribuie dintr-odată la insuflarea de spiritualitate în societatea românească de astăzi şi, în acelaşi timp, la o legătură între diferite teritorii canonice, dintre diferite comunităţi, parohii şi mănăstiri, nu numai din ţară, ci din întreaga lume", spune părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul Radio TRINITAS şi coordonatorul Centrului de Presă al Patriarhiei Române.
Radio TRINITAS, un însoţitor foarte bun
Radio TRINITAS reuşeşte astăzi să acopere o zonă largă de preocupări, adresându-se tuturor categoriilor de ascultători, printr-o grilă de programe adaptată cu delicateţe nevoilor spirituale, culturale şi sociale ale omului. "Încă de la prima transmisie, Radio TRINITAS a construit un dialog între credinţă şi viaţa socială. Acesta este specificul Radio TRINITAS faţă de toate radiourile confesionale din peisajul mediatic românesc; a încercat să surprindă modul în care viaţa liturgică şi viaţa eclesială interacţionează cu viaţa socială şi culturală. E o muncă foarte dificilă, pentru că a-ţi asuma misiunea de a discerne între ceea ce este util şi ceea ce este nefolositor în materie de informaţie socială este un demers care, de multe ori, creează greutăţi în această misiune. De asemenea, Radio TRINITAS a încercat să fie, faţă de celelalte mijloace de informare în masă, un însoţitor foarte bun deoarece, faţă de ziar şi de televiziune, radioul are avantajul de a însoţi viaţa omului", ne-a spus Ciprian Olinici, directorul de programe al Radio TRINITAS.
În ultimul an, Radio TRINITAS a dus la îndeplinire o serie de proiecte atât în plan administrativ, cât şi în plan editorial. Campania "De ce suntem ortodocşi?" care s-a încheiat recent a avut rezultate neaşteptate. Pe tot parcursul derulării ei, s-au înregistrat peste 1.500 de intervenţii, prin SMS, prin telefoane în direct, prin mail sau prin scrisori. "Realizările editoriale din ultimul an au fost şi cele legate de o interacţiune mai bună între studiouri. Radio TRINITAS, din 2007, când a fost integrat în Centrul de Presă BASILICA, şi-a definit, pe lângă studioul central din Bucureşti, trei studiori locale la Iaşi, Craiova şi Sibiu. Din cauza acestei structuri, este foarte greu ca o grilă de programe unitară să fie compusă din programe realizate în spaţii foarte diferite atât cultural, cât şi în ceea ce priveşte inculturaţia liturgică. De aceea, în obiectivul anului 2010, am integrat dorinţa de a armoniza diferenţele şi de a crea în faţa ascultătorului nostru o imagine de ansamblu foarte solidă şi foarte unitară a grilei de programe", spune Ciprian Olinici.
Perspective editoriale pentru noul an
Pentru cel de-al 14-lea an de activitate, Radio TRINITAS îşi propune noi proiecte editoriale. "Pentru anul 2011, avem un proiect prin care dorim să construim un dialog mai viu cu ascultătorii. Radioul e un spaţiu interactiv şi, de aceea, dorim să aducem la microfonul studiourilor pe cei care sunt de fapt raţiunea existenţei noastre. Un alt proiect pentru anul 2011 este legat de o abordare nouă a politicii muzicale. Am încercat să scoatem din toate genurile muzicale piese care se pot acomoda specificului nostru. Lucrăm la un proiect de a selecta o muzică folositoare care să fie în armonie şi cu informaţia transmisă, fie că e religioasă sau socială, o muzică nu neapărat religioasă - doar 20% din programele noastre difuzează muzică religioasă -, ci şi genuri muzicale foarte cuminţi şi care se integrează în ceea ce muzicenii o denumesc "muncă de creaţie". Tot anul acesta, dorim să schimbăm grila de programe. E un proiect mai vechi al postului nostru de radio. Odată cu această nouă grilă de programe vom schimba imaginea muzicală a radioului şi vom avea o altă compartimentare a spaţiilor de difuzare. Este o schimbare de substanţă şi necesară deoarece, în ultimii şapte ani, Radio TRINITAS nu a mai abordat o asemenea schimbare, ci au fost doar schimbări de grilă în funcţie de perioadele unui an jurnalistic. În toamnă, dorim să iniţiem o nouă campanie pe tema familiei creştine. Dacă în prima perioadă a anului tema identităţii de credinţă a fost legată de Anul omagial al Botezului, în toamnă dorim să interacţionăm cu ascultătorii, tocmai pe tema familiei, fundamentaţi pe această abordare sinodală a anului 2011 ca fiind şi Anul omagial al Sfintei Cununii", ne-a mai spus domnul Ciprian Olinici.
Aniversarea celor 13 ani de la prima transmisie va fi marcată mâine în grila de programe printr-o emisiune dedicată ascultătorilor Radio TRINTAS, care vor putea intra în direct între orele 13:00 şi 16:00 pentru a transmite gândurile, urările sau sugestiile lor.