Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
„Război și pace în viziunea Sfântului Apostol Pavel”
Urmând o frumoasă tradiție, începută în anul 1994, Mitropolia de Veria - străvechiul oraș Beroia - din Grecia organizează un congres interortodox închinat vieţii şi activităţii Sfântului Apostol Pavel, prăznuit de Biserică în fiecare an la 29 iunie, împreună cu Sfântul Apostol Petru.
Prin purtarea de grijă a IPS Mitropolit Pantelimon de Veria, Nausa şi Kampania, în acest an a fost organizat îndătinatul Congres „Pavleia”, ce a avut ca temă: „Război și pace în viziunea Sfântului Apostol Pavel” și care s-a desfăşurat între 26 și 28 iunie 2017 la Centrul municipal de artă şi cultură „Antoniades” din Veria. Au participat reprezentanţi ai Patriarhiilor istorice şi ai Bisericilor Ortodoxe Autocefale, profesori de teologie, sociologi, oameni de cultură, teologi, precum şi o numeroasă asistenţă. Au fost prezenţi IPS Mitropolit Kiril de Ierapitnis și Siteas - Patriarhia Ecumenică, IPS Mitropolit Teofilact de Tripoleos - Patriarhia Alexandriei, PS Episcop Dimitrios de Safita - Patriarhia Antiohiei, IPS Mitropolit Teofilact de Iordan - Patriarhia Ierusalimului, IPS Mitropolit Iona de Abakon - Patriarhia Rusă, PS Episcop Arsenie de Nis - Patriarhia Sârbă, PS Episcop Visarion al Tulcii - Patriarhia Română, IPS Mitropolit Serafim de Nevrokop - Patriarhia Bulgară, PS Episcop Grigorie de Mesaoria - Arhiepiscopia Ciprului, IPS Mitropolit Varnava de Neapoli - Biserica Greciei şi arhim. Andrei Borkovschi - Biserica Poloniei. Au mai participat, de asemenea, IPS Pantelimon de Rovenki (Ucraina), IPS Atanasie de Lemesou (Cipru), IPS Gheorghe de Kitrus și Katerini (Grecia) și IPS Lucas de Zaporoje (Ucraina).
Duminică, 25 iunie, la Centrul cultural din Veria - o fostă moschee - a avut loc lansarea volumului „Figuri duhovnicești contemporane”, închinat marilor părinți duhovnicești ai Ortodoxiei grecești din zilele noastre, în prezența unora dintre invitați. Un cuvânt de suflet legat de tema volumului a rostit arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Muntele Athos.
Lucrările simpozionului au debutat luni, 26 iunie, cu intonarea troparului Sfântului Apostol Pavel - întemeietorul Bisericii din Veria, aşa cum aflăm din cartea Faptele Apostolilor cap. 17 - și cu un cuvânt adresat participanților de către IPS Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria. Au fost prezentate apoi mesaje din partea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. Din partea Bisericii Ortodoxe Române, am prezentat, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mesajul Preafericirii Sale intitulat „Făcători de pace într-o lume afectată de conflicte”, în care se subliniază importanța rugăciunii, a dialogului și a cunoașterii reciproce ca mijloace eficace în depășirea stărilor de conflict și a instaurării unei păci trainice atât în suflete, cât și între popoare. De asemenea, s-au făcut doriri de succes lucrărilor congresului şi de binecuvântare clerului şi credincioşilor din Mitropolia de Veria. Au mai fost rostite mesaje din partea oficialităţilor locale, după care IPS Mitropolit Pantelimon, gazda congresului, a declarat deschise lucrările acestuia.
În prima și a doua zi a congresului au fost prezentate opt referate privind atitudinea creştinismului faţă de război și pace, precum şi importanţa iubirii frăţeşti în vederea realizării unei păci trainice între oameni și popoare.
Marți, la orele serii, în sala Teatrului „Antoniades” din Veria a avut loc prezentarea piesei „Război și pace - David și Goliat”, susținută de elevi ai școlilor catehetice parohiale din Veria, constituiți în echipa de teatru a Mitropoliei.
Miercuri, 28 iunie, au continuat lucrările congresului, fiind prezentate noi comunicări, urmate de discuții, precum și o masă rotundă cu tema „Consecințele antropologice și ecleziologice ale războiului în Bisericile actuale”. A fost prezentat apoi volumul cuprinzând lucrările simpozionului de anul trecut, după care Mitropolitul Pantelimon a prezentat concluziile congresului, a mulţumit participanţilor şi a anunțat tema viitorului congres din 2018, declarând închise lucrările prezente.
Seara, în vechea Catedrală Mitropolitană din Veria - datând din epoca bizantină și sfințită în urmă cu un an de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu - a fost săvârşită, în prezenţa oaspeţilor şi a credincioşilor, slujba Vecerniei şi a Litiei, prezidată de Episcopul Artemie de Nis din Patriarhia Serbiei, cuvântul de învăţătură fiind rostit de către Mitropolitul Varnava de Neapole.
A doua zi, în dimineaţa de 29 iunie, ziua de prăznuire a corifeilor Apostolilor, Sfinții Petru şi Pavel, în aceeași catedrală a avut loc Sfânta Liturghie arhierească, prezidată de către Mitropolitul Kiril de Ierapitnis, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice, care a rostit şi cuvântul de învăţătură. După Sfânta Liturghie, toți participanții am luat parte la o recepție oficială oferită la sediul Mitropoliei din Veria de către chiriarhul locului, IPS Mitropolit Pantelimon, care a dăruit tuturor ierarhilor câte un engolpion cu chipul Mântuitorului. A fost vizitat, de asemenea, și Muzeul de Război, aflat în vecinătatea Centrului eparhial.
Seara s-a încheiat cu slujba Vecerniei, săvârșită de toți arhiereii prezenți la Altarul Sfântului Pavel din centrul oraşului, locul de unde Apostolul a adresat cuvântul Evangheliei locuitorilor Veriei. Vecernia a fost precedată de o procesiune religioasă desfăşurată de la Catedrala Mitropolitană până la locul numit „Vima”, adică Altarul Sfântului Apostol Pavel.
Cu aceasta s-au încheiat frumoasele manifestări organizate de Mitropolia de Veria în cinstea Sfântului Pavel, „Apostolul neamurilor”, cel care prin activitatea sa închinată lui Hristos şi Evangheliei Sale a temeluit o nouă lume, una a păcii, a dragostei şi a frăţietăţii între neamuri.