La Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Lăpușul Românesc (Ruoaia), s-au desfășurat, 13 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, lucrările sinaxei monahale cu
Reconstrucţia bisericii distruse la 11 septembrie
Arhidioceza Bisericii Ortodoxe Greceşti din America a înaintat în instanţă o plângere împotriva agenţiei publice care avea în proprietate turnurile gemene ale complexului World Trade Center. Agenţia Port Authority oferise o promisiune oficială cu privire la reconstruirea singurei biserici ortodoxe distruse în urma atacurilor teroriste petrecute la 11 septembrie 2001. Un alt cap de acuzare constă în începerea lucrărilor la vechiul sit al turnurilor, care include şi zona unde a existat înainte biserica, fără acordul arhidiocezei.
Agenţia de ştiri Associated Press oferă informaţii detaliate cu privire la conflictul dintre compania Port Authority şi Arhidioceza Bisericii Ortodoxe Greceşti din America. Conform lui Mark Arey, purtătorul de cuvânt al arhidiocezei, problema "nu este una privitoare la bani, ci are legătură directă cu promisiunea companiei respective de a reconstrui singura casă de rugăciune distrusă în zona zero (perimetrul prăbuşirii turnurilor gemene, n.r.)." Biserica dedicată Sfântului Nicolae a fost construită iniţial în anul 1916 şi a fost distrusă în momentul prăbuşirii turnurilor gemene. Port Authority a propus iniţial mutarea locului bisericii pentru ca în zona respectivă să fie construit un centru pentru urmărirea eficientă a traficului maşinilor. În schimbul acestei mutări a locaţiei, agenţia a promis că va finanţa construirea unei biserici mai mari. Arhidioceza greacă declară că părţile ajunseseră la un acord în anul 2009, dar agenţia Port Authority a întrerupt brusc negocierile. Agenţia are însă o altă versiune a evenimentului respectiv, pe care şi-a exprimat-o într-un comunicat oficial de presă. "După opt luni de negocieri, în care cerinţele Bisericii Ortodoxe au continuat să crească faţă de suma negociată iniţial în 2008, agenţia noastră a trebuit să ia o decizie în acest sens şi să înceapă construcţia proiectului pentru a nu întârzia inutil finalizarea acestuia." Compania afirmă că a oferit 20 de milioane de dolari pentru construirea bisericii, plus aproximativ 40 de milioane pentru finanţarea unei parcări subterane, dar a declarat că autoritatea arhidiecezană dorea o construcţie de 6 ori mai mare decât cea iniţială. Arhidioceza greacă a declarat că în schimbul sumei respective ceda inclusiv drepturile asupra regiunii aeriene de deasupra construcţiei iniţiale; aceste drepturi permiţând construirea de zgârie-nori pe porţiuni mici de areal. De asemenea, Mark Arey, purtătorul de cuvânt al arhidiocezei, a subliniat că o treime din noua biserică ar fi fost de fapt o zonă memorială unde ar fi avut acces persoane care aparţin tuturor religiilor importante.