Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Redeschiderea mănăstirii de la Toflea
Ziua de prăznuire din acest an a Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, 18 decembrie, a avut în acest an o încărcătură duhovnicească deosebită în Arhiepiscopia Dunării de Jos, datorită faptului că, prin binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Casian, a fost deschisă Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Ştefan cel Mare" din localitatea Toflea, judeţul Galaţi.
Vizita pastorală a ierarhului Dunării de Jos în localitatea Toflea a făcut să încolţească un gând: rectitorirea şi continuarea vieţii monastice de la Toflea. Acest lucru, la o primă analiză aproape imposibil de realizat, a început să prindă contur în momentul în care familia Băiculescu Vasile şi Cătălina, oameni ai locului de etnie rromă, au hotărât să ctitorească o nouă vatră monahală. Pentru că pe locul vechiului schit nu se putea construi, familia Băiculescu a hotărât să cumpere un teren la hotarul satului, în marginea unei păduri.
Proiectul noii mănăstiri a fost realizat de arhitectul Popovici Apostol din Focşani şi a urmărit linia arhitecturală a Bisericii "Sfântul Nicolae" din Popăuţi, judeţul Botoşani.
Sfinţirea locului şi punerea pietrei de temelie s-a realizat în anul 2002, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Sosirea Înalt Preasfinţitului Casian la mănăstire a adunat un impresionant număr de copii din Toflea, dar şi din satele învecinate, unii dintre ei însoţiţi şi de părinţi. Deşi două treimi dintre ei sunt de altă credinţă, au venit mulţi oameni care au dorit să fie martori la deschiderea unei biserici ortodoxe. Pe scările bisericii, Înalt Preasfinţia Sa a comunicat cu ei, arătând că în Biserică difereţele etnice sunt transfigurate. Limba comună de la sihăstria lui Toflea cel bătrân, în ziua Cuviosului Daniil Sihastrul, a fost Ortodoxia.
După Sfânta Liturghie, copiii, în cete de binevestitori au transformat rugăciunea rostită în cântece şi imne religioase. Au mai susţinut recital de colinde, grupuri de colindători din Brăhăşeşti, Berheci sau din Gohor. Într-o continuitate firească, după ce slujirea misionară prin "colindul sfânt şi bun" s-a încheiat, a început slujirea filantropică. Prin grija Centrului Eparhial toţi cei prezenţi au primit pachete cu alimente şi dulciuri - daruri specifice sărbătorilor Naşterii Domnului. Nimeni nu a plecat fără să fi fost bucurat de un dar de la Hristos. A urmat slujirea liturgică, prin sfinţirea Antimisului şi a Sfintelor Vase (Sfântul Chivot, Sfântul Potir, Sfântul Disc, steluţa, copia şi linguriţa), toate acestea fiind donate de către Centrul Eparhial, după care a fost binecuvântat şi instalat ca stareţ al mănăstirii părintele protosinghel Paisie Agachi.
Bucurie pentru pelerini
În încheiere, Înalt Preasfinţia Sa a mulţumit ctitorilor bisericii şi tuturor celor ce s-au ostenit pentru ridicarea ei, părintelui protoiereu de Tecuci, Gheorghe Joghiu, şi părintelui protoiereu de Nicoreşti, Ifrim Barbu. Totodată, ierarhul Dunării de Jos a arătat importanţa deosebită pe care preoţii slujitori din parohiile învecinate trebuie să o acorde atât mănăstirii, prin slujire liturgică şi filantropică, cât şi comunităţii de rromi de la Toflea care "trece prin frământări misionare deosebite. Redarea echilibrului şi unităţii în cadrul acestei comunităţi se va face prin trei programe speciale: mai întâi, începerea sfintelor slujbe după tradiţia mănăstirească; în al doilea rând, organizarea în clădirile mănăstirii a unei şcoli, la sfârşitul săptămânii, unde se vor derula programe speciale pentru fiii rromilor; în al treilea rând, aici se vor desfăşura activităţi social-filantropice specifice Bisericii noastre", a declarat Înalt Preasfinţia Sa.
După despărţirea de credincioşi, chiriarhul locului a binecuvântat stăreţia mănăstirii şi corpurile de chilii aferente acesteia.
Aşezată într-un cadru natural deosebit, această bijuterie arhitecturală ştefaniană îşi va găsi cu siguranţă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, călugării, ostenitorii şi rugătorii care vor avea puterea să reaşeze lucrurile în matca lor firească, să refacă tradiţia monastică întreruptă pentru prea mulţi ani şi să închidă un cerc mistic între judeţele Galaţi, Vrancea şi Vaslui prin viaţa monastică de la Sihastru, Buciumeni, Adam şi Toflea. Imaginea acestei mănăstiri este bucurie pentru pelerin, hrană duhovnicească pentru creştin şi scut puternic şi tare al dreptei credinţe.