În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Regii României au fost pomeniți la Catedrala Patriarhală
În data de 10 mai este sărbătorită Ziua Națională a Regalității, ocazie cu care sunt comemorate trei evenimente importante din istoria țării noastre. Cu acest prilej, la orele amiezii, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită slujba Parastasului. Un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș, s-a rugat pentru odihna sufletelor regilor și reginelor României trecuți la Domnul. Răspunsurile la strană au fost oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Întâia semnificație a zilei de 10 mai este legată de momentul sosirii la București și al încoronării ca domnitor a principelui Carol de Hohenzollern Sigmaringen, în 1866. La 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamarea independenței față de Imperiul Otoman, eveniment care a reprezentat și începutul Războiului de Independență al României (1877-1878). Nu în ultimul rând, în această zi, în anul 1881, a fost votată transformarea României din principat în regat, iar principele Carol I a fost încoronat rege.
Ziua Regalității a fost Ziua Națională a României între anii 1866 și 1947, când regimul comunist a interzis celebrarea acesteia.



.jpg)
