Reînhumarea osemintelor preotului Ilie Ilisei la Biserica Fălticenii Vechi

După 40 de ani de la trecerea la cele veșnice, preotul Ilie Ilisei a fost reînhumat, miercuri, 9 aprilie 2025, acolo unde inima i-a bătut mai bine de un sfert de veac: lângă ctitoria pe care a smuls-o din ruină, biserica ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil - Fălticenii Vechi, județul Suceava. Intrată de mult în istoria orașului Fălticeni și a literaturii române, biserica veche de la Fălticeni a fost martora vremurilor în care Ion Creangă învăța la Școala de cateheți și venea aici, copil fiind, cu ochii mari și luminați de mirare. 

Trecuseră decenii, iar zidurile sfântului lăcaș căzuseră în ruină, până când, în anii slujirii sale (1955-1985), părintele Ilie Ilisei a pus mâna pe crucea lucrului greu și, cu jertfă și răbdare, a dat glas unui lăcaș redus la tăcere. La 13 noiembrie 1977, într-o atmosferă de mare sărbătoare, Mitropolitul Moldovei de atunci, Teoctist Arăpașu - viitorul Patriarh al României -, a sfințit din nou această zidire. A fost o zi de lumină, rară chiar și pentru meleagurile acelea: Liturghie arhi­erească, mii de credincioși și oaspeți de seamă, printre care doi arhi­mandriți de la Muntele Athos, aflați atunci în pelerinaj prin Moldova.

Moartea părintelui Ilie Ilisei, tatăl scriitorului Grigore Ilisei, a venit pe neașteptate, lăsând în urmă doar ecoul pașilor săi în Altar. A fost înmormântat la Oprișeni și nu lângă biserica căreia i-a devenit ctitor. Însă, după patru decenii, osemintele lui și ale preotesei Nadejda - ajutor neobosit - au fost aduse și așezate la temelia Altarului, acolo unde le era locul dintru început. Slujba de pomenire a fost oficiată de Prea­sfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvinte alese, pătrunse de har, a fost evocată lucrarea unei vieți dăruite lui Dumnezeu și Bisericii într-o vreme grea și potrivnică. Aproape de Altarul unde a slujit cu nădejde trei decenii, părintele Ilie Ilisei odih­nește acum în pace, așteptând, în lumina cea neapusă, ziua cea mare a Învierii. (C.B.)