Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Reprezentanţii Bisericilor din AIDRom s-au întâlnit la Sâmbăta de Sus
Cea de-a II-a întrunire semestrală a Comisiei Ecumenice - AIDRom şi-a desfăşurat lucrările la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus între 24-26 septembrie 2008, având ca temă „Aniversarea înfiinţării Consiliului Ecumenic al Bisericilor“. Reuniunea acestui grup a constituit moment de întâlnire şi reflecţie teologică asupra celor şase decenii de colaborare şi dialog ecumenic. Această sedinţă de lucru a Comisiei Ecumenice a convocat pe delegaţii Bisericilor membre ale Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din Romania - AIDRom precum şi alte Biserici, binecunoscute pentru deschiderea lor ecumenică şi tradiţia lor de intrajutorare bisericească.
În ultimii ani, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România - AIDRom a organizat, prin Comisia Ecumenică a AIDRom, mai multe întruniri pregătitoare pe tema Adunării Generale de la Porto Alegre şi a receptării Documentelor acestui însemnat eveniment ecumenic sau a Documentului de la Lima, editate şi publicate între 2005-2007 şi publicate de către Comisia Ecumenică AIDRom.
Consultaţia a întrunit delegaţi ai celor cinci Biserici participante din România, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Armeană, Biserica Evanghelică C.A., Biserica Reformată şi Biserica Anglicană din Bucureşti.
Pe lângă prezentările teologice aniversare, întrunirea a fost un bun prilej de aducere la zi a informaţiilor despre activităţile Bisericilor în legatură cu agenda Consiliului Ecumenic al Bisericilor în diferite domenii, precum cel teologic, cel al tineretului şi al femeilor creştine şi la nivel comunitar, de coordonare şi reflecţie în ceea ce priveşte ajungerea la o viziune comună ecumenică pentru zilele noastre şi, mai ales, pentru contextul ecumenic local. Întrunirea a fost organizată de Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România - AIDRom şi a beneficiat de facilităţile oferite de către Academia Ecumenică a Mănăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus.