În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Reprezentanții notarilor publici din România în vizită la Palatul Patriarhiei
Membrii Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și ai Colegiilor Directoare ale Camerelor Notarilor Publici din toate județele țării au poposit vineri, 15 decembrie, pe Colina Bucuriei. Cei aproximativ 150 de reprezentanți ai notarilor publici din România au vizitat Catedrala Patriarhală și Palatul Patriarhiei.Evenimentul a continuat în Sala „Europa Christiana”, acolo unde Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, le‑a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare și felicitare pentru activitatea desfășurată în slujba cetățenilor români, manifestând, totodată, și recunoștința față de inițiativa notarilor publici din România de a suporta cheltuielile confecționării candelabrului principal al Catedralei Mântuirii Neamului.
Notarii publici au vizionat în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei un film documentar în care a fost prezentat istoricul clădirii, audiind și un concert de colinde și cântări religioase specifice perioadei praznicului Nașterii Domnului, susținut de Corul bărbătesc „Cantus Domini”, dirijat de arhid. prof. dr. Răzvan-Constantin Ștefan.
Evenimentul a continuat în Sala „Europa Christiana”, acolo unde Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, le-a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare și felicitare pentru activitatea desfășurată în slujba cetățenilor români, manifestând, totodată, și recunoștința față de inițiativa notarilor publici din România de a suporta cheltuielile confecționării candelabrului principal al Catedralei Mântuirii Neamului.
„Suntem bucuroși să vă vedem și să vă mulțumim pentru că membrii Uniunii Naționale a Notarilor Publici au fost primii care au arătat un gest de încurajare pentru Catedrala Mântuirii Neamului, oferindu-se să susțină plata candelabrului mare, care este în lucru la Viena. Acesta nu este foarte mare, dar este foarte frumos. Am considerat că nu trebuie îngreunată vizibilitatea picturii în tehnica mozaic, de aceea candelabrele vor fi mai suple, dar în trei etaje, în numele Sfintei Treimi, și cu diametru diferit”, a spus Preafericirea Sa.
În semn de apreciere, Întâistătătorul Bisericii noastre le-a oferit celor prezenți câte un volum din Noul Testament cu Psalmii și calendare de birou.
La rândul său, președintele Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, Dumitru Viorel Mănescu, i-a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru primirea călduroasă și i-a oferit o icoană ferecată cu scena Nașterii Domnului, precum și un frumos aranjament floral.