În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Resfinţire de biserică în satul Izvorul Rece
În Duminica a XXVI-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii cu hramul "Naşterea Maicii Domnului", din Parohia Recea, comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea.
Sute de credincioşi s-au adunat duminică, 21 noiembrie, când Biserica Ortodoxă a prăznuit "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", în Parohia vâlceană Recea, pentru a participa la slujba de resfinţire a bisericii din satul Izvorul Rece. Evenimentul a început de sâmbătă seara cu slujba Vecerniei. Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Gherasim, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. După Sfânta Liturghie, IPS Părinte a rostit un cuvânt de învăţătură, binecuvântându-i pe cei prezenţi: "În această zi de mare praznic am reuşit să săvârşim, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfinţirea acestui cinstit lăcaş de închinare. Ne bucurăm totodată pentru că am găsit biserica în bună rânduială, pe fraţii preoţi la misiunea lor şi pe credincioşi în jurul lor, aşa cum stau oile în preajma păstorului lor. Îi binecuvântăm pe toţi şi nădăjduim ca asemenea sărbători de mare încărcătură duhovnicească, asemenea bucurii duhovniceşti să fie cât mai dese în eparhia noastră, spre slava lui Dumnezeu şi spre cinstea Sfintei Sale Biserici". La final, părintele Nicolae Constantin Ureche, parohul Bisericii "Naşterea Maicii Domnului", a fost felicitat de IPS Gherasim pentru efortul depus la ridicarea sfântului lăcaş şi a primit distincţia de iconom stavrofor. După slujbă, credincioşii au trecut prin Sfântul Altar, unde au sărutat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă, şi au luat anafură şi târnoseală. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul "Axios", condus de prof. dr. Iustin Androne. La eveniment au mai participat: părintele Ioan Marin, protoiereu de Horezu, autorităţi locale şi centrale, preoţi şi peste 1.000 de credincioşi din parohie şi din împrejurimi. Restaurarea a început în 2005 Biserica cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" din Parohia Recea, comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea, a fost târnosită în anul 1895 de către PS Ghenadie Enăceanu, fiind ridicată cu contribuţia moşnenilor din satul Izvorul Rece. Lucrările de restaurare au început în anul 2005, cu binecuvântarea IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, la iniţiativa preotului paroh Nicolae Constantin Ureche, cu sprijinul enoriaşilor şi ajutorul financiar acordat de Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Vaideeni şi obştea sătească de moşneni Izvorul Rece. Astfel, a fost reconstituită turla centrală, cu susţinere pe stâlpi de beton, acoperişul a fost refăcut cu tablă zincată, vechiul gard de împrejmuire a fost înlocuit cu unul din fier forjat, stranele şi catapeteasma au fost înlocuite, a fost instalată o centrală termică, iar scara exterioară a fost pavată cu marmură. Pictura interioară şi exterioară a fost realizată de pictorul Gheorghe Ţivrea din Slătioara.