Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Resfințirea bisericii din Dealu Capsei
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba de resfințire a Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Dealu Capsei, Protopopiatul Câmpeni. În continuare, ierarhul a slujit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, în Duminica a 7-a după Paști, numită și a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Să ne fie limpede că, trăind pe pământ, trebuie să avem un scop. Viața fără scop e ca un vapor fără port, ca un pelerinaj de nicăieri spre nicăieri. Scopul lui Hristos era Tatăl ceresc și Împărăția veșnică. (...) Noi, care ne numim creștini, care purtăm numele lui Hristos, trebuie să tânjim a face voia lui Dumnezeu, a căuta sfințenia și Împărăția unde ne așteaptă Hristos, Înaintemergătorul nostru la cer. Fără această țintă, pierdem timpul, cutreierăm această viață pământească în cercuri, nu în urcuș, și ne primejduim mântuirea”.
Pr. paroh Iulian Dobra a fost hirotesit întru sachelar, iar ostenitorii și binefăcătorii care au contribuit la înfrumusețarea și renovarea lăcașului de cult au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu diplome de aleasă cinstire. Toate lucrările de restaurare efectuate la interiorul și exteriorul bisericii au fost realizate cu sprijinul financiar și material al credincioşilor din localitatea Dealu Capsei.



.jpg)
