În ziua de cinstire a Sfântului Ioan Gură de Aur, vineri, 13 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu s‑au adunat în rugăciune mulţimi de credincioși şi slujitori ai sfintelor
Resfințirea bisericii din Trestia, Sălaj
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a binecuvântat lucrările de la locaşul de cult al Parohiei Trestia, Protopopiatul Jibou, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie. Ierarhul a hirotesit iconom stavrofor pe preotul Gelu Damșa, iar cei care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la biserică au primit diplome de apreciere.



.jpg)
