În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Resfinţirea Catedralei episcopale din Gyula
După ample lucrări de restaurare la interiorul şi exteriorul Catedralei Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, de la Gyula, un sobor de ierarhi din eparhiile aflate în vestul României, dar şi din Ungaria, a săvârşit duminică, 30 martie, slujba de resfinţire a lăcaşului de cult. Cu acest prilej a fost sfinţit şi altarul de vară construit în stil maramureşean în parcul de lângă catedrală.
La slujba de resfinţire a Catedralei episcopale cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi a sfinţirii altarului de vară, cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului“ şi „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul“, precum şi la Sfânta Liturghie au participat credincioşi ortodocşi români din Gyula, de la alte parohii ortodoxe din Ungaria şi România, dar şi numeroase oficialităţi din cele două state. Sfintele slujbe au fost săvârşite de un sobor numeros de ierarhi, format din IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, PS Lukijan Pantelic, Întâistătătorul Eparhiei Ortodoxe Sârbe din Ungaria şi Administratorul Eparhiei Ortodoxe Sârbe din Timişoara, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Sofronie, Episcopul Oradiei, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, şi PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. De asemenea, din sobor au mai făcut parte pr. protopop Ion Armaşi, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pr. Iacob Bupte, managerul extern în cadrul Proiectului European Transfrontalier din partea Arhiepiscopiei Aradului, pr. Nikolaj Kim, delegat din partea Înaltpreasfinţitului Mark Golovkov, Arhiepiscop de Iegorevsk şi Întâistătătorul Eparhiei Ortodoxe Maghiare din Ungaria, preoţii Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, precum şi preoţi şi diaconi din eparhiile din vestul ţării.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. protoiereu Ion Armaşi a oferit din partea Patriarhului României, în semn de preţuire pentru sârguinţa, conştiinciozitatea şi munca depusă în derularea acestui proiect, mai multe diplome şi distincţii. De asemenea, PS Episcop Siluan a dăruit din partea Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria plachete comemorative şi diplome de cinstire tuturor celor care au avut un rol semnificativ în buna desfăşurare şi implementare a proiectului. „Am trăit clipe de bucurie şi de binecuvântare din partea Bunului Dumnezeu. Am slujit împreună la resfinţirea catedralei, a altarului de vară şi a tuturor elementelor care împodobesc parcul de lângă Catedrala episcopală, toate acestea fiind obiective importante ale Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, partenerul principal în cadrul unui proiect transfrontalier pentru crearea condiţiilor de turism religios în zona judeţelor Bichiş, din Ungaria, şi Arad, din România, în cadrul căruia au fost parteneri şi Arhiepiscopia Aradului şi Fundaţia publică pentru dezvoltarea localităţii Otlaca Pustă din Ungaria. Acest proiect s-a încheiat duminică, 30 martie, la Gyula, prin resfinţirea catedralei şi a altarului de vară, urmând ca în viitorul apropiat şi la partenerul nostru din Arad să aibă loc o astfel de manifestare“, a precizat Preasfinţitul Episcop Siluan. Evenimentele prilejuite de resfinţirea Catedralei episcopale de la Gyula au mai cuprins o conferinţă de presă şi un atelier de lucru, cu toţi cei implicaţi în cadrul proiectului, dar şi cu cei dornici să cunoască mai multe despre rezultatele implementării acestuia. (George Giurgiu, Valentin Birău)