În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Resfințirea unei biserici din județul Gorj
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit duminică, 2 iunie, slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Parohia Bâlteni, Protoieria Târgu-Jiu Sud, județul Gorj.
După înnoirea lăcașului de rugăciune, un moment important din viața comunității, Mitropolitul Olteniei a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară din curtea bisericii, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. La momentul rânduit, diaconul Bogdan Constantin Târlea a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Vechi, din Protoieria Craiova Sud, județul Dolj.
După Sfânta Liturghie, în prezența enoriașilor și a oficialităților, părintele protoiereu Ionel Câmpeanu a citit actul de resfințire a bisericii. Pentru activitatea pastoral-administrativă, părintele paroh Aurel Stăiculescu a primit rangul onorific de iconom-stavrofor. De asemenea, pentru implicarea în lucrările de înfrumusețare ale bisericii, au primit gramate chiriarhale de mulțumire: primarul Dumitru Scutaru, Marius Popescu, Pompiliu Păunescu, Gheorghe Păsărin, Titu Cilibiu, Răzvan Corlan, Oana Stoian și Alin Enuță.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a subliniat bucuria sfințirii unui lăcaș de cult și rolul important al acestuia în comunitate: „În trecut au fost generații de credincioși care au venit aici, la biserică, s-au botezat, s-au spovedit, s-au împărtășit și au fost duși pe ultimul drum spre Împărăția cerurilor. Biserica este Casa lui Dumnezeu, este locul unde Îl întâlnim pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În biserică venim de fiecare dată când avem momente importante în viața noastră, venim la Sfânta Liturghie, venim la duminici și sărbători, ca să primim împlinirea tuturor cererilor noastre. Biserica este mai importantă decât toate clădirile din localitatea noastră. La biserică trebuie să venim mereu, unde se săvârșesc sfintele slujbe pentru pomenirea înaintașilor noștri, a celor care sunt astăzi și a celor care vor fi de acum înainte până la sfârșitul veacurilor. Această casă Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o și Sfântul Duh a sfințit-o”.
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din comuna Bâlteni a fost ridicată în perioada anilor 1912-1956, fiind sfințită la data de 2 decembrie 1956. Între anii 2022 și 2024 au fost realizate ample lucrări de restaurare a picturii interioare și exterioare, precum și de renovare a exteriorului sfântului lăcaș. Conform actului de resfințire, lucrările au fost efectuate cu ajutorul Primăriei Bâlteni și al credincioșilor din parohie.