Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Rugăciune în timpul postului la un așezământ monahal ialomițean
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit duminică, 11 august, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, județul Ialomița. Din sobor au făcut parte părintele arhimandrit Rafail Mâț, starețul mănăstirii și vicar eparhial, consilieri eparhiali, slujitori ai mănăstirii și arhidiaconi de la Catedrala Episcopală din Slobozia.
Dialogul liturgic a fost întreținut de un grup de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia și studenți teologi.
Preasfinția Sa a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie și adulții care au primit dezlegare de la duhovnic.
În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre minunea vindecării celor doi orbi și a mutului din Capernaum, ce strigau după Mântuitorul prin cetate: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!” (Matei 9, 27), despre puterea credinței, despre puterea Mântuitorului Iisus Hristos de a ierta păcatele și de a vindeca neputințele trupești, se arată pe sfesc.ro.



.jpg)
