„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Rugăciuni către Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul
Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul a fost prăznuit cu multă evlavie la mănăstirile şi bisericile din cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. La unele locaşuri de cult care îl au ca ocrotitor pe acest mare sfânt proroc al Vechiului Testament, ierarhii au oficiat slujba Sfintei Liturghii şi le-au vorbit credincioşilor prezenţi despre viaţa şi minunile Sfântului Ilie.
În Constanţa, Biserica „Sfântul Proroc Ilie” şi-a sărbătorit joi, 20 iulie, hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. „Sfântul Ilie este temeiul prorocilor, pentru că el a propovăduit aici, pe pământ, şi a căutat să sădească credinţa cea vie, credinţa cea adevărată. Era atât de drept înaintea lui Dumnezeu, atât de mult râvnea să nu calce poruncile Domnului, păzea Legea şi se închina lui Dumnezeu, încât avea cugetul numai la Dumnezeu şi suferea când alţi oameni părăseau pe Domnul şi se duceau după idoli”, a evidenţiat Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie.
De sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, Mănăstirea „Sfântul Ilie”-Paltinul, aflată la cota 1.200 de metri, a îmbrăcat veşminte luminoase de sărbătoare, prăznuindu-şi ocrotitorul spiritual. Pelerinii au urcat pe Transfăgărășan la această mănăstire, pentru a participa la Sfânta Liturghie, care a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. După Sfânta Liturghie, ierarhul a oficiat slujba Parastasului pentru toți ctitorii care au contribuit, în timp, la construcția acestui ansamblu monastic. Ierarhul a acordat „Crucea Basarabă” protos. Nicodim Cecală, starețul mănăstirii, pr. Piticaș Mihail din Făgăraș, iar ctitorul locașului, Filoteia Vintilă Chiriac, a primit din partea ierarhului distincția „Sfânta Muceniță Filoteia”. Noua biserică a fost zidită spre aducere aminte și veșnică pomenire pentru toți lucrătorii care au căzut la datorie, construind Transfăgărășanul.
Slujire arhierească la Galați
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, chiriarhul locului, a oficiat joi, 20 iulie, Sfânta Liturghie la biserica din cartierul gălăţean Micro 17, unde s-a sărbătorit hramul bisericii. La biserica ocrotită de Sfântul Proroc Ilie din cartierul gălăţean Micro 17, sărbătoarea a debutat încă din ajun prin oficierea slujbei Privegherii şi Acatistul sfântului. În ziua hramului, curtea bisericii a fost neîncăpătoare pentru mulţimea rugătoare a credincioşilor din parohie, cărora li s-au adăugat credincioşi de toate vârstele din întregul municipiu, dar şi din Brăila sau din localităţile rurale învecinate. La eveniment au participat şi tinerii voluntari din cadrul proiectului „Arta populară în mâinile copiilor”, care, la momentul chinonicului, au susţinut un miniconcert de cântece din repertoriul popular românesc.
Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Frăţileşti-Sudiţi, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. La momentul predicii, Preasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre marea evlavie pe care creștinii ortodocși o au față de Sfântul Proroc Ilie.