Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
S-a aşezat crucea pe turla bisericii la Mănăstirea Dobreşti
Marţi, 2 iulie, Mănăstirea Dobreşti din judeţul Timiş, al cărei lăcaş de cult se află în construcţie, şi-a sărbătorit unul dintre hramuri. La praznicul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, numeroşi credincioşi şi-au îndreptat paşii spre cea mai tânără aşezare monahală din judeţul Timiş, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită, în prezenţa Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, de pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei Covăsânţ, din Arhiepiscopia Aradului. După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Paisie Lugojeanul a oficiat slujba de sfinţire a crucii care a fost aşezată pe turla centrală a bisericii. La acest moment important din viaţa obştii mănăstireşti al cărei stareţ este protos. Matei Buliga au luat parte credincioşi, autorităţi locale şi reprezentanţi ai Asociaţiei moldovenilor din Banat „Ştefan cel Mare şi Sfânt“.
„Ne bucurăm că foarte mulţi credincioşi au venit să ne rugăm împreună Binecredinciosului Voievod şi să sfinţim crucea, care va fi pusă pe turla cea mare a bisericii. Trebuie să luăm aminte la faptele înaintaşilor noştri, la Sfântul Ştefan cel Mare, care a fost un apărător al credinţei ortodoxe şi un ctitior de lăcaşuri sfinte. Noi, cei de astăzi, ar trebui să învăţăm de la înaintaşi să nu pierdem această virtute a ctitoriilor lăcaşurilor de cult şi a altor zidiri care sunt de folos societăţii şi oamenilor“, a precizat Preasfinţitul Paisie Lugojeanul.
La final, Preasfinţia Sa a transmis credincioşilor prezenţi şi vieţuitorilor mănăstirii binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului.
Aşezământul monahal din Dobreşti, comuna Bara, a fost înfiinţat la 9 iulie 2003, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei), originar de pe aceste meleaguri bănăţene. De la sfinţirea locului pe care se construieşte mănăstirea şi aşezarea pietrei de temelie a sfântului lăcaş, ce au avut loc la data de 23 octombrie 2005, lucrările de construcţie desfăşurate la noua vatră monahală au avansat încurajator.
În prezent, sunt demarate lucrări atât la viitorul lăcaş de cult, cât şi la noul corp de chilii destinat obştii monahale şi pelerinilor. Mănăstirea Dobreşti are ca ocrotitori pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul şi pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.