În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
Să-i ajutăm pe cei afectaţi de viscol
În aceste zile în care din cauza căderilor masive de zăpadă, mai ales în sudul ţării, mulţi semeni de-ai noştri au rămas înzăpeziţi, Patriarhia Română face un apel către clerul şi credincioşii din zonele afectate de viscol ca împreună cu autorităţile locale să ofere sprijin persoanelor care au nevoie urgentă de ajutor (ceai şi alimente).
(Biroul de Presă al Patriarhiei Române)



.jpg)
