Spre bucuria şi folosul duhovnicesc nu doar al credincioşilor bucureşteni, ci şi al pelerinilor care poposesc în monumentala biserică, Parohia Șerban Vodă din Protopopiatul Sector 4 Capitală și‑a îmbogățit, în aceste zile, patrimoniul sacru cu noi odoare duhovnicești, copii ale unor icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, aduse din Sfântul Munte Athos, Grecia.
Salon internaţional de artă naivă la CCF Iaşi
A XI-a ediţie a Salonului Internaţional de Artă Naivă organizat de Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, se desfăşoară în perioada 11-25 ianuarie la Institutul francez din Iaşi. Expoziţia itinerantă include lucrări de pictură şi sculptură ai unor importanţi artişti naivi din România, dar şi din ţări precum Franţa, Spania, SUA, Argentina, Senegal, Serbia sau chiar Burkina Faso şi Bali, informează reprezentanţii Institutului francez, care subliniază şi varietatea temelor ilustrate, de la obiceiuri de sărbători, scene din viaţa satului sau scene citadine, până la eclipse sau alegorii cu orchestre şi copaci fermecaţi sau poveşti de toate felurile. Publicul vizitator va intra gratuit la expoziţie, iar cele mai valoroase lucrări vor fi premiate de un juriu de specialitate.



.jpg)
