În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sâmbăta lui Sân’ Toader la Catedrala episcopală din Gyula
În Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron, numită în popor şi Sâmbăta lui Sân’ Toader, prima sâmbătă din Postul Mare (23 martie 2013), Preasfinţitul Episcop Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, a săvârşit Sfânta Liturghie ahierească la Catedrala episcopală din Gyula, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Răspunsurile la strană au fost date de monahiile de la Centrul eparhial, iar la slujbă au participat şi alţi credincioşi din oraş. După Sfânta Liturghie, potrivit tradiţiei, a fost săvârşită şi slujba Parastasului pentru odihna sufletelor tuturor celor din veac adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice, părinţi şi fraţi ai noştri. Între aceştia, Preasfinţitul Siluan a evocat la loc de cinste, în această sâmbătă, numită „a Sfântului Teodor Tiron”, pe doi dintre preoţii de seamă ai Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria care poartă acelaşi nume: părintele vicar eparhial Teodor Misarăş (1921-1983), cel de-al doilea vicar eparhial al acestei episcopii, de la înfiinţarea ei în anul 1946, prin hotărârea Congresului Naţional Bisericesc al Românilor din Ungaria, şi părintele Teodor Rocsin (†2002), preot slujitor la Otlaca Pustă din 1958 şi până la trecerea sa la cele veşnice.
Între credincioşii prezenţi la ambele slujiri s-au numărat şi membri din familiile celor doi preoţi menţionaţi: venerabila doamnă preoteasă Maria Misarăş şi fiica sa, dar şi una dintre fiicele părintelui Teodor Rocsin.
La sfârşitul slujbei, credincioşii au primit atât anafură, cât şi colivă, ştiut fiind că de această sâmbătă şi de numele Sfântului Mucenic Teodor Tiron se leagă şi începuturile folosirii colivei în Biserica Ortodoxă.