Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Sănătatea duhovnicească reflectată în imnologia Sfântului Maslu“
Catedra de teologie a Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara a organizat miercuri, 7 martie, cea de-a doua conferinţă prepascală dedicată Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Conferinţa intitulată "Sănătatea duhovnicească reflectată în imnologia Sfântului Maslu" a fost susţinută de pr. drd. Radu Bogdan, în prezenţa a numeroşi profesori şi studenţi teologi. Delegatul Întâistătătorului Banatului la eveniment a fost Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. În expunerea sa, pr. Radu Bogdan a evidenţiat că doxologia adusă lui Dumnezeu în cadrul cultului este indispensabil legată de dogmă, cântarea liturgică nefiind altceva decât o "teologie cântată". În acest sens, a prezentat semnificaţiile şi învăţăturile desprinse din rugăciunile rostite în cadrul Tainei Sfântului Maslu. Totodată, acesta a arătat că "imnografia Sfântului Maslu aşază această taină în proximă apropiere de Taina Pocăinţei, sugerând astfel că pocăinţa este condiţia însănătoşirii, deoarece ea presupune dorinţa de îndreptare a omului, de părăsire a păcatului, dar şi nădejdea, convingerea în puterea milostivirii lui Dumnezeu", a menţionat pr. drd. Radu Bogdan. În finalul întâlnirii, corul studenţilor teologi, dirijat de diac. Laurian Popa, a susţinut un recital de piese corale adecvate perioadei Postului Mare. Ciclul de conferinţe va continua până în săptămâna a şasea a postului şi va avea ca invitaţi preoţi şi profesori de la Catedra de teologie din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, precum şi profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara. Conferinţele prepascale sunt organizate de Arhiepiscopia Timişoarei, Universitatea de Vest din Timişoara şi Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie şi sunt adresate în special studenţilor de la Catedra de teologie.