Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Sancţiune
Preotul Ene Marian de la Parohia Fotăcheşti, Protoieria Videle, a fost judecat de Consistoriul Eparhial al Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului şi sancţionat cu pedeapsa prevăzută de art. 4, par. A, lit. d din R.P.B, "oprirea de la săvârşirea lucrărilor sfinte pe un anumit timp", cu amendamentul "pe o perioadă de doi ani" conform cu Înalta Rezoluţie a Preasfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, de pe temei nr. 803/9.10.2012.



.jpg)
