În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Reşiţa
În oraşul Reşiţa, la fel ca în majoritatea oraşelor importante ale ţării, în perioada 18-25 ianuarie au fost înălţate rugăciuni pentru unitatea creştinilor de pretutindeni. Pe parcursul întregii săptămâni, clerici şi credincioşi de la mai multe confesiuni au mers în bisericile oraşului, pentru a se ruga şi a medita împreună la textul scripturistic din Evanghelia după Ioan, capitolul 4, versetul 7: „Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau“, propus spre a fi dezbătut în acest an. Săptămâna de rugăciune a început la biserica romano-catolică „Preasfânta Treime“- Govândari şi s-a încheiat la biserica ortodoxă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din acelaşi cartier, unde a participat şi delegatul Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, părintele Casian Ruşeţ, secretar eparhial. „Este tradiţional ca în Banat să existe o înţelegere, o conlucrare, o frăţietate şi chiar o rugăciune comună a tuturor cultelor. Am avut deosebita bucurie de a ne ruga împreună, de a ne afirma identitatea fiecare dintre noi, dar de a ne şi afirma deopotrivă dorinţa de unitate de credinţă, aşa cum mărturisim noi la fiecare Sfântă Liturghie: «Unitatea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh». Cu acest prilej am adus şi salutul Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, care a transmis celor prezenţi că Episcopia Caransebeşului îşi reafirmă poziţia de conciliere, de rugăciune în comuniune, dar şi de păstrare a identităţii fiecărui cult, toate acestea spre binele creştinilor, a fiecărei comunităţi din care noi facem parte, dar în acelaşi timp de dragul lui Hristos“, a subliniat părintele secretar. Pe tot parcursul săptămănii ecumenice după programul stabilit, fiecare cult a oficiat un serviciu religios, în cadrul căruia au fost intervenţii cu texte biblice şi un cuvânt de învăţătură din partea fiecărui cult. Bisericile care au participat la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor au fost: Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică, Biserica Evanghelică şi Biserica Ortodoxă. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)