Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor s-a încheiat în municipiul Arad
Săptămâna de Rugăciune, care s-a desfăşurat pe parcursul a 6 zile în municipiul Arad, a ajuns la final. Manifestările prilejuite de acest moment s-au încheiat sâmbătă seara, 24 ianuarie, în Catedrala Ortodoxă Veche din Arad, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Părintele Flavius Petcuţ, protopop al Aradului, a adresat invitaţilor un călduros cuvânt de bun venit, după care s-a trecut la desfăşurarea programului stabilit.
Pe parcursul întrunirilor, potrivit rânduielii deja consacrate, s-au citit pasaje din Vechiul şi Noul Testament care vizează ideea de unitate în Hristos şi Biserică, s-au rostit Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan şi Rugăciunea Domnească în limba română, sârbă şi maghiară.
Preacuviosul Părinte Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, a dat citire mesajului de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pregătit pentru acest moment.
Cuvântul de învăţătură a aparţinut părintelui Sorin Seviciu, paroh la Biserica Greco-Catolică Arad-Şega II.
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a adresat celor prezenţi un cuvânt de încheiere a întrunirilor, în care a accentuat câteva direcţii pe care unitatea creştinilor trebuie să le aibă în vedere, făcând şi o scurtă incursiune în timp, pentru a sublinia deschiderea şi climatul de pace şi frăţietate existent dintotdeauna în cetatea multiconfesională şi multietnică a Aradului, ecumenismul promovat aici putând fi chiar un exemplu în acest sens.
În aceeaşi notă de frăţietate şi simţire creştină, s-au desfăşurat întrunirile ecumenice şi la celelalte biserici din Arad.
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor s-a încheiat cu mulţumirile adresate de protopopul Aradului, pr. Flavius Petcuţ, Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, oaspeţilor şi tuturor credincioşilor care au participat la aceste întruniri de împreună-rugăciune.



.jpg)
