Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Săptămâna Facultăţii de Teologie Ortodoxă

Săptămâna Facultăţii de Teologie Ortodoxă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Andreea Pâgleşan - 03 Decembrie 2013
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca organizează în cursul acestei săptămâni mai multe manifestări ce vor culmina vineri, 6 decembrie, cu inaugurarea noului sediu al instituţiei.
 
Luni, 2 decembrie, în sala „Nicolae Ivan“, a avut loc o manifestare dedicată filozofului Petre Ţuţea, invitatul serii fiind teologul Radu Preda. Marţi, 3 decembrie, a avut loc un simpozion dedicat părintelui profesor Ene Branişte, la 100 de ani de la naşterea marelui teolog, în sala „Nicolae Ivan“. Cu acest prilej au susţinut comunicări pr. lect. dr. Ioan Bizău, care a vorbit despre contribuţia părintelui Ene Branişte la dezvoltarea teologiei liturgice, pr. lect. dr. Mircea Oros şi dr. Cezar Ungureanu, care au prezentat referate despre opera marelui teolog.
 
De asemenea, în seria de manifestări organizate de facultate sunt cuprinse câteva evenimente dedicate părintelui Dumitru Stăniloae, conform celor precizate de pr. prof. Vasile Stanciu, decanul facultăţii. 
 
Azi, 4 decembrie, de la ora 17:00, în sala „Nicolae Ivan“, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, va susţine o cuvântare despre marele profesor de teologie, părintele Dumitru Stăniloae, iar pr. prof. dr. Emil Jurcan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, va prezenta tema „Intersubiectivitatea trinitară şi reverberaţia ei în plan interuman“. 
 
Mâine, 5 decembrie, de la ora 18:30, vor susţine comunicări ştiinţifice pr. prof. dr. Ştefan Buchiu şi conf. dr. Adrian Lemeni, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, despre „Teologul iubirii divine“ şi despre „Contribuţiile apologetice şi revelaţia acestora în teologia părintelui Dumitru Stăniloae“.

Inaugurarea noului sediu

Săptămâna Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca va culmina vineri, 6 decembrie, cu inaugurarea noului sediu al instituţiei de învăţământ. Slujba de sfinţire a paraclisului facultăţii va avea loc de la ora 9:00, fiind urmată de Sfânta Liturghie. De la ora 12:00 va avea loc un moment festiv în Aula „Nicolae Ivan“, ceremonie la care participă, alături de IPS Mitropolit Andrei şi Preasfinţitul Episcop-vicar Vasile Someşanul, alţi ierarhi invitaţi. Vor lua parte la momentul festiv numeroşi preoţi, teologi, profesori de la cele două instituţii de învăţământ teologic ortodox din municipiu, autorităţi judeţene şi locale. 
 
Manifestările organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca se vor încheia vineri seara cu un moment artistic în Aula „Nicolae Ivan“. Vor urca pe scenă Grupul „Icoane“ al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“, coordonat de prof. dr. Ioan Bocşa şi Corala „Psalmodia Transylvanica“, coordonată de pr. prof. dr. Vasile Stanciu.