În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sărbătoare în centrele sociale ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei
Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului Iisus Hristos a fost întâmpinată în toate aşezămintele sociale din judeţele Alba şi Mureş aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Beneficiarii aşezămintelor sociale, copiii, vârstnici sau persoane cu dizabilităţi, s-au pregătit sufleteşte şi trupeşte în Săptămâna Patimilor pentru marele praznic al Învierii Domnului.
În centrele de zi sau în casele de tip familial, copiii şi adolescenţii au fost implicaţi în această perioadă în activităţi de creaţie, în cadrul cărora au realizat ouă încondeiate, decoraţiuni de Paşti sau felicitări, pe care ulterior le-au oferit sponsorilor, partenerilor şi colaboratorilor aşezămintelor sociale. Nu au fost uitaţi nici vârstnicii din reţelele de îngrijire la domiciliu, vizitaţi de asistenţii sociali care le-au urat să aibă parte de sănătate şi „Sărbători fericite“, oferindu-le pachete cu alimente şi produse specifice sărbătorilor.
„În fiecare an, Marele Praznic al Învierii Domnului este momentul în care împărtăşim semenilor noştri lumină din lumina Învierii lui Hristos, iubire din iubirea lui Hristos, milă din mila lui Hristos. Gândurile şi rugăciunile noastre ni le îndreptăm acum spre toţi cei care ne sprijină şi ne ajută în activitatea social filantropică pe care o desfăşurăm. Le mulţumim pentru implicare şi ajutorul concret partenerilor şi colaboratorilor noştri instituţionali sau din mediul privat. În numele celor care trudesc în reţeaua socială a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei şi a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă dar şi în numele beneficiarilor serviciilor sociale le transmitem celor care ne sunt alături sincera noastră recunoştinţă. Sărbători fericite şi binecuvântate!“, a spus părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei şi preşedinte al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Vizita IPS Arhiepiscop Irineu
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei a vizitat casa de tip familial din cadrul Aşezământului Social „Izvorul Tămăduirii“ din Oarda de Jos, judeţul Alba. Cu această ocazie, ierarhul le-a vorbit micuţilor ocrotiţi în acest aşezământ despre Marele Praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos şi le-a oferit daruri.
„Pe acest pământ avem misiunea să fim solidari cu semenii noştri şi să le stăm aproape în lipsurile, suferinţele şi speranţele lor. Asta aşteaptă de la noi Hristos care a spus: «Aşa cum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul». Părintele profesor Ioan Mihail Dan din Oarda de Jos împreună cu cei ce slujesc în acest aşezământ dau dovadă de iubire şi dăruire de sine, ajutându-i eficient pe aceşti copii. Eu am venit astăzi în mijlocul lor ca să le aduc vestea bucuriei pascale şi să le arăt iubire mea întru Hristos cel Înviat“, a spus IPS Arhiepiscop Irineu.
Pr. Dan Ioan Mihail, coordonatorul Aşezământului Social „Izvorul Tămăduirii“ din Oarda de Jos a mulţumit ierarhului pentru vizită şi pentru grija pe care o poartă aşezământului social. Aşezământul „Izvorul Tămăduirii“ de la Oarda de Jos a fost înfiinţat în 2004, la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, iar în prezent, în cele două imobile sunt ocrotiţi 25 de copii. Pr. Dan Ioan Mihail a adresat mulţumiri Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, care finanţează în cea mai mare parte activitatea aşezământului. Cei 25 de copii orfani sau abandonaţi primesc îngrijire de specialitate, educaţie, consiliere socială şi psihologică şi totodată sunt ocrotiţi astfel încât să îşi poată forma personalitatea şi să se integreze social, conform unui comunicat al biroului de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Sărbătoare pentru copiii ocrotiţi
Copiii de la Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare“ din Alba Iulia s-au pregătit pentru întâmpinarea Marelui Praznic al Învierii Domnului. Între activităţile desfăşurate au realizat şi ornamente specifice Sărbătorilor Pascale pe care le-au oferit partenerilor, colaboratorilor, sponsorilor şi celor care le sunt alături, conform pr. Marcel Duda, coordonatorul Aşezământului Social „Sfântul Vasile cel Mare“ din Alba Iulia. Aşezământul oferă găzduire, servicii educative şi de consiliere pentru 13 copii şi tineri cu vârste cuprinse între 7 şi 21 de ani. Centrul a fost înfiinţat în anul 2003, iar în cei 12 ani de funcţionare a oferit ocrotire pentru zeci de copii, 22 dintre aceştia părăsind aşezământul după vârsta de 18 ani şi integrându-se social.
Micuţii de la Centrul de Zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina“ din Blaj s-au împărtăşit, iar în pregătirea sărbătorii Sfintelor Paşti au pregătit obiecte ornamentale specifice, împreună cu educatoarea Elena Frăţilă şi angajaţii centrului. Activităţile dedicate sărbătorii s-au încheiat cu o mică serbare, iar copiii care îşi aniversează în această perioadă ziua de naştere au fost sărbătoriţi cu tort şi dulciuri. Peste 40 de copii din Blaj, cu vârsta între zero şi trei ani, beneficiază de serviciile Centrului de Zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina“, un centru pilot la nivelul reţelei sociale a Patriarhiei Române. Centrul funcţionează din vara anului 2012 în cadrul reţelei social-filantropice a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, conform unui comunicat al biroului de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. (Oana Rusu)